Ministrul interimar al Energie, Ilie Bolojan, măsuri pentru scăderea facturilor. Reacţia lui Bogdan Ivan

Ministrul interimar al Energiei, premierul Ilie Bolojan, a semnat ordinele pentru un ghid în vederea instalării de contoare inteligente şi pentru o schemă care are în vedere creşterea capacităţilor de stocare, ambele forme de sprijin urmărind să reducă facturile la energie.
Viorel Dobran
18 iul. 2026, 14:08
Ministrul interimar al Energie, Ilie Bolojan, măsuri pentru scăderea facturilor. Reacţia lui Bogdan Ivan

Potrivit lui Ilie Bolojan, apelul de proiecte pentru contorizare inteligentă are o alocare de 100 milioane euro din Fondul pentru Modernizare.

Ghidul va fi transmis luni spre publicare în Monitorul Oficial. ”Apel necompetitiv, dedicat celor patru operatori de distribuţie concesionari: Distribuţie Energie Electrică România, Delgaz Grid, Reţele Electrice România, Distribuţie Oltenia; Alocare egală: maximum 25 milioane euro pentru fiecare operator (4 x 25 = întregul buget); Efect: facturare pe baza consumului real, reducerea pierderilor şi a fraudelor din reţea, instalarea a peste 800.000 de contoare”, a scris Bolojan sâmbătă, pe Facebook.

Schimbare pentru clienții PPC. Ce se întâmplă cu facturile și transmiterea indexului, anunțul companiei

Data deschiderii apelului este 3 august, ora 12:00, iar data închiderii este 2 decembrie, ora 17:00. Termenul de finalizare estimat este 31 decembrie 2029.

Apelul dedicat stocării stand-alone are o alocare de 150 milioane euro din Fondul pentru Modernizare. Schema de ajutor de stat va fi transmisă luni spre publicare în Monitorul Oficial.

”Parcuri noi de baterii: minimum 2.174 MWh; Licitaţie competitivă: cel mai mic cost per MWh; plafon de 69.000 euro/MWh şi maximum 15 milioane euro per companie; Efect: o reţea mai stabilă şi preţuri temperate în orele de seară”, a precizat Ilie Bolojan.

Data deschiderii apelului este 1 septembrie, iar data închiderii – 30 octombrie. Termenul de finalizare estimat este 31 decembrie 2030.

”Noua alocare de 250 de milioane euro, sub formă de granturi europene din Fondul pentru Modernizare, va susţine optimizarea consumului de energie, astfel încât costul facturii la energie să se reducă în perioada următoare”, a transmis ministrul interimar al Energiei.

Reacția lui Bogdan Ivan după anunțul lui Ilie Bolojan privind contoarele inteligente  

Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a afirmat sâmbătă, după anunțul premierului Ilie Bolojan privind contoarele inteligente și capacitățile de stocare a energiei, că se bucură că două proiecte pe care le-a inițiat în mandatul său au fost continuate și lansate.

„250 de milioane de euro pentru baterii de stocare şi 800.000 de contoare inteligente! Mă bucur că două proiecte pe care le-am iniţiat la Ministerul Energiei, au fost continuate si fost lansate astăzi! Pe lângă contoarele inteligente se vor instala 2.174 MWh în noi capacităţi de stocare. Sunt investiţii concrete, care vor aduce facturi mai mici şi o reţea mai stabilă”, a transmis fostul ministru pe Facebook.

Citește și Românii lucrează cel mai puțin din Uniunea Europeană de-a lungul vieții. Media anilor petrecuți în activitate este de doar 32,7 ani, potrivit Eurostat

El precizează că în decembrie a depus la Comisia Europeană solicitarea de finanţare, care a fost aprobată, în ianuarie a pus ghidurile în consultare. „În aprilie le-am lansat în transparenţă publică. Acum, au fost publicate”, notează Bogdan Ivan.

 

 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Clubul din România la care Giovanni Becali a fost proprietar timp de un an: „I-am scos din impas”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 2 septembrie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ai tastat PIN-ul greșit de trei ori la bancomat. Ce se întâmplă cu cardul și ce trebuie să faci
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorul Laurențiu Mogoantă a încetat din viață. Întreaga comunitate medicală din Craiova este îndoliată
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Primele imagini de la priveghiul actriței Anca Pandrea! Marea doamnă a teatrul românesc, înmormântată alături de Iurie Darie | Foto și Video
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor