Ministrul Internelor, Carmen Dan, convocată pe 15 mai la Comisia de apărare de la Senat

Comisia de apărare şi ordine publică din Senat a aprobat, în ultima şedinţă, cu majoritate de voturi, solicitarea PNL de audiere a ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, în data de 15 mai, pentru ''a da seamă cu privire la seria de infracţiuni grave, cu violenţă, cu care s-a confruntat România în ultimele luni'', anunţă Agerpres.
Romania TV
09 mai 2018, 09:43
Ministrul Internelor, Carmen Dan, convocată pe 15 mai la Comisia de apărare de la Senat

„Partidul Naţional Liberal consideră că siguranţa cetăţenilor şi ordinea publică au fost puse în pericol de setul de măsuri inconştiente pe care le-a luat actualul Guvern PSD-ALDE, ale căror efect îl putem constata astăzi, după ce aproximativ 8.000 de persoane, specialişti cu experienţă, au părăsit Ministerul Afacerilor Interne”, a declarat preşedintele Comisiei de apărare, Marcel Vela, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

El precizează că „ministrul Carmen Dan va trebui să răspundă şi cu privire la afirmaţiile şi promisiunile făcute în luna februarie în plenul Camerei Deputaţilor, invitată de către PNL la ‘Ora Guvernului’, contrazise de infracţiunile din ultima perioadă”.

„Doamna Carmen Dan va trebui, de asemenea, să explice de ce nici până astăzi nu a luat măsurile care se impuneau pentru a rezolva lipsa de personal şi disfuncţionalităţile din activitatea ministerului. Nu în ultimul rând, va trebui să elucideze episodul ‘Microfonul’ şi acuzaţiile iresponsabile făcute la momentul declanşării respectivului scandal, incompatibile cu demnitatea pe care o deţine”, se mai arată în comunicatul senatorului PNL.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Iustin Petrescu, acuzat că ar fi agresiv și cu actuala iubită. Ar fi fost văzut în timp ce țipa la ea. Cum răspunde Hara
Bzi.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Patru zodii care vor fi pe val în weekend. Le așteaptă 2 zile de neuitat
Capital.ro
S-a stins cel mai mare actor. A avut o carieră strălucitoare. Românii i-au admirat fiecare rol. Drum lin!
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu banii găsiți într-un apartament moștenit. Ai voie să-i păstrezi sau trebuie declarați?
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Când extremismul a ucis un sat întreg. Povestea cutremurătoare a unei dintre cele mai mari atrocități din istoria Europei
wowbiz.ro
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea, înainte ca micuțul să fie dus la groapă! Fostul fotbalist urlă de durere și nu se dezlipește de lângă sicriu
Spynews
Cum arată mormântul lui Raul WS, rapperul mort la 23 de ani. Tânărul a fost condus pe ultimul drum zilele trecute
Spynews
Sorin Copilul de Aur a răbufnit după dezvăluirile făcute de presupusa amantă: „Ce-ați vrea, să ne despărțim?”. Cum își împacă soția
Evz.ro
Vești de ultimă oră despre Programul Rabla. Ce spune ministrul Mediului
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
kanald.ro
A murit Radu Stroe, fostul ministru de Interne. Avea 75 de ani
Cancan.ro
Inmormântarea lui Ion Iliescu, subiect de scandal! Care este motivul principal și ce dorință ar avea fostul președinte
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. S-a stins un celebru fost ministru al țării: Am primit cu profundă tristețe vestea...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
stirilekanald.ro
Paradisul chiriilor! Orașul din Europa unde chiria este doar 1 euro pe an
Răsturnare totală de situație. Ce s-a descoperit în penitenciarul unde a murit Ciprian Pian. Familia avea dreptate
MediaFlux
Mirabela Dauer, implicată într-un dosar la DNA. Este audiată pentru un loc în cimitir
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Așa a condus Simion partidul: cu mâna-n buzunarul fraierilor și zâmbetul larg de haiduc