Ministrul Justiţiei anunţă măsuri reparatorii pentru cei cu condamnări date de ÎCCJ şi care nu au putut face contestaţie în anulare

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat declarat, luni seară, că se vor lua ”măsuri reparatorii” pentru ca acei condamnaţi care au sentinţe definitive pronunţate de completurile constituite nelegal la ÎCCJ, şi care nu au putut depune contestaţie în anulare, să facă acest lucru, Toader invocând o decizie a Curţii Constituţionale din 2003.
Romania TV
07 ian. 2019, 21:33
Ministrul Justiţiei anunţă măsuri reparatorii pentru cei cu condamnări date de ÎCCJ şi care nu au putut face contestaţie în anulare

„În termen scurt vom veni cu măsuri reparatorii şi pentru cei care au pierdut termenul sau au depăşit termenul contestaţiei în anulare, pentru că avem chiar o decizie a Curţii Constituţionale din 2003 care spune că egalitatea înseamnă ca titularul dreptului dobândit prin actul normativ să se afle în aceeaşi ipoteză. Ori, că a pierdut termenul de contestaţie sau nu s-a aflat în aceeaşi ipoteză, au fost condamnaţi de complete nelegal constituite” a afirmat Tudorel Toader, luni seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, potrivit News.ro.

Ministrul Justiţiei a vorbit şi despre răspunderea magistraţilor, spunând că în prezent este dificilă angajarea răspunderii procurorilor şi judecătorilor, atât în plan civil, cât şi în plan penal, în baza normelor dreptului comun.

„Proiectul de lege plecat de la Ministerul Justiţiei pe 25 octombrie 2017, preluat de comisa specială, prevedea o riguroasă procedură şi norme materiale de procedură pentru angajarea răspunderii magistraţilor. Nu ne trebuie o lege specială pentru răspunderea lor, pentru că avem un capitol din legile justiţiei, doar că, din păcate, forma plecată de la guvern a fost mult atenuată, modificată şi în momentul de faţă este dificilă angajarea răspunderii magistraţilor, că e răspundere civilă, că e răspundere penală, după normele dreptului comun” a mai spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a mai afirmat şi că trebuie aşteptat ca CCR să se pronunţe asupra constituţionalităţii protocoalelor din justiţie, după care autorităţile să ia „măsurile de reparare a abuzurilor”.

„Eu, personal, nu cred că putem veni mâine cu o ordonanţă să stabilim nelegalitatea protocoalelor, pentru că în scurt timp Curtea Cosntituţională se va pronunţa sub aspectul constituţioalităţii sau neconstituţionalităţii protocoalelor, ceea ce este mai mult decât ar face Guvernul printr-o ordonanţă. Prin urmare, nu avem decât să aşteptăm decizia Curţii, funcţie de care, ulterior, să luăm măsurile de reparare a abuzurilor care s-au creat, a nedrptăţilor în actul de înfăptuire a justiţiei pe baza unor protocoale” a mai afirmat Toader.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Copacii pe care nu ai voie să îi plantezi lângă gardul comun. Vecinul te poate amenda
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Băsescu, trădat de cine nu se aștepta. Toată lumea aștepta asta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus la punct pacea la Vatican! Înțelegere de ultimă oră
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte