Raluca Prună: Mi-aş fi dorit să se vorbească în Memorandum şi despre pensiile de un miliard de lei vechi pe lună UPDATE

Raluca Prună, ministrul Justiției, consideră că "Memorandumul privind justiția" întocmit de asociațiile profesionale este "o repetiție a unor probleme recurente" și spune că și-ar fi dorit ca în document să se facă referire la teme precum salariile magistraților, efectele discreționare ale legii penale și ridicarea imunității.
Iulian Tudor
21 sept. 2016, 06:13
Raluca Prună: Mi-aş fi dorit să se vorbească în Memorandum şi despre pensiile de un miliard de lei vechi pe lună UPDATE

UPDATE Daniela Gîrbovan, preşedintele UNJR, susţine că ministrul Justiţiei transmite unele informaţii eronate, printre care şi faptul că magistraţii pensionari ar beneficia de chirii, precizând că în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor, „este, probabil, vorba de cazuri punctuale” care pot fi corectate.

„În primul rând, salut faptul că ministrul Justiţiei apreciează că magistraţii reclamă în mod deschis şi asumat problemele din Justiţie, unele dintre ele într-adevăr recurente. Din păcate, doamna ministru transmite unele informaţii eronate, cum ar fi aceea că magistraţii pensionari beneficiează de chirii. Nu este real acest fapt. În ceea ce priveşte cuantumul pensiilor la care face referire doamna ministru, este, probabil, vorba de cazuri punctuale şi dacă sunt efect al unor scăpări ale legii, acesta trebuie corectat. Nu este însă onest să tratezi o excepţie ca o regulă, în loc să corectezi anormalitatea. Pe de altă parte însă, Memorandumul privind justitia nu cuprinde nici o revendicare privind majorarea salariilor, asa cum in mod repetat si fals se afirma. Memorandumul este un sumar al problemelor din justitie, ce necesita pentru rezolvare o discutie deschisa si efort onest din partea fiecaruia dintre cele trei puteri”, a declarat pentru Mediafax Daniela Gîrbovan, preşedinte al UNJR.

 

„Câteva cuvinte despre protestele în magistratură. Nu e limba ‘tehnocrată’ cea în care scriu, ci a responsabilității, plus a bunului simț (common sense) și a unei expertize în materie pe care nu o împart cu niciun politician vocal de azi. Memorandumul este în genere o repetiție a unor probleme recurente. De 20 ani încoace: în 2000 eram aproape singură când mă ocupam de subiect. Mă bucur că acum avem un număr oarecum decent de magistrați tăcuți atunci… Vremuri grele până în 2004, nu pentru orice…”, a scris Raluca Prună, pe Facebook.

Ea arată că se poate vorbi de salarii nedemne în magistratură doar în comparație cu state membre de top din Uniunea Europeană, însă nu și raportat la alte categorii profesionale din țară — medici, profesori sau posturi de nivel înalt din aparatul administrativ central.

Salarii nedemne azi? Poate că da. Dacă ne raportăm în mod absolut la state membre de top. Irlanda e exemplul preferat. Discutabile salarii sub aspectul raportării la medici, profesori sau cele mai multe funcții de top din aparatul administrativ central. De aproximativ 1 la 6, alături de Bielorusia și Rusia (apud CEDO). În Irlanda suntem la 1 la 2„, mai scrie Prună.

Ministrul precizează, în privința salariilor din magistratură, că acestora li se adaugă și alte venituri.

Aș fi dorit să se fi vorbit transparent în Memorandum despre venituri salariale: care includ pentru toată magistratura și grefieri chirii sine die (600 euro lunar în București, de exemplu). Chiar și pentru magistrați pensionari acum trecuți în avocatură — never mind venitul din avocatură. Sau despre pensii de 1 miliard de lei vechi pe lună, pe o scăpare a legii. Sau despre diurna de 2% pe zi pentru toți cei detașați din altă localitate (inclusiv membrii CSM). Toate acestea sunt posibile pe temeiul forțării unor legi neriguros redactate. Care nu sunt impecabile, recunosc. Vezi toate guvernele până la acesta”, explică ea.

O altă temă despre care Raluca Prună spune că ar fi vrut-o abordată în Memorandum se referă la efectele discreționare ale legii penale: „imunități și ridicarea lor diferită în cazuri similare, pe limba celor necomplicați. Descumpănitor, pentru cetățeni…”.

Ministrul Justiției menționează că a primit sugestii referitoare la eliminarea banilor pentru chirie și creșterea salariilor în magistratură.

„De la topul CSM: să tai chiriile și să dau salarii mai mari. Nu am acceptat acest troc, care ar scoate cu mâna Executivului această grandoare fiscal inconștientă și nesustenabilă a predecesorilor, cu mentalități nealterate de infuzii occidentale la care ne place să raportăm. Când și dacă ne convine. Aș putea discuta tăierea chiriilor numai dacă CSM se pronunță prin vot covârșitor, exact ca pe aplicarea OUG 20, pe lipsa de oportunitate a menținerii chiriei sine die. La magistrați și grefieri — în cuantum identic. Privilegii date prin lege, nu a Guvernului tehnocrat, ci a celor mai mândri că sunt români și care — în acest ritm — îi vor lăsa pe români desculți și fără pensii cât de curând”, mai explică ea.

Raluca Prună anunță că vineri, 23 septembrie, este invitată de CSM la o discuție cu magistrații. „Voi explica în detaliu care e viziunea sustenabilă a Ministerului Justiției. Nepopulistă și realistă. În rest, înțeleg fervoarea candidaților la CSM, cu atât mai vocali, cu cât sunt lideri de asociații și candidați la CSM. Aș mai aștepta ca sutele de magistrați care mi-au scris în bilateral să facă public pasul înainte. Istoria care s-a scris fără voi și pentru voi în 2004 nu se mai poate repeta”, adaugă ministrul Justiției.

CITEŞTE ŞI: Raluca Prună, despre votul în cazul Oprea: Problema este că aplicăm în mod discriminatoriu legislaţia

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Vestea care le strică sfârșitul de an românilor. Totul se schimbă de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dispar banii cash? Limită pentru cei care retrag numerar de la ghișeu sau de la bancomate
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Zelenski solicită Statelor Unite mărirea ajutorului militar pentru Ucraina
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)