Cătălin Predoiu spune că a luat act de reacțiile diverse, unele critice, că le priveşte cu seriozitate şi că va reflecta la ele. Spune că înâelege criticile, dar nu atitudinea vehementă, procesul de intenţie şi jignirile.
El invită la dialog şi spune că proeictul poate fi perfecţionat de CSm şi în urma propunerilor venite din partea magistraţilor.
„La urma urmei, un proiect a fost pus pe masa netedă a CSM, nu direct în Monitorul Oficial, prin OUG, nu direct pe masa și mai netedă a Parlamentuluj, prin angajare de răspundere. Era mai bine să procedăm direct la intervenție?! O să reflectez și la acest lucru, dacă e cazul să propun Premierului, dacă împrejurările o cer. În fond, și OUG și angajarea de răspundere sunt proceduri de legiferare constituționale”, a scris Predoiu pe Facebook.
„Celor care îmi transmit civilizat că, în general, proiectul nu e bun, dintr-o cauză sau alta, le răspund: ceva imperfect e mai mult decat nimic și sunt de acord să îl facem mai bun! CSM, asociațiile, magistrații, analiștii, juriștii, profesorii, jurnaliștii etc, au cuvântul în dezbatere. Avem cu toții dreptul la cuvânt și la opinii, personale sau instituționale. Chiar și Ministerul Justiției”, a mai scris Cătălin Predoiu.