Teodor Mărieş: Ministrul Raluca Prună va cere un raport privind modul în care s-a lucrat la dosarul Revoluţiei

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, vineri, după întâlnirea cu preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, că este convinsă că în urma deciziilor CEDO sistemul judiciar va acorda atenţia cuvenită ca dosarele Revoluţiei şi Mineriadei sa aibă acelaşi tratament procedural. Totodată, ministrul a solicitat un scurt răgaz membrilor Asociației pentru a cere un raport referitor la modul în care s-a lucrat la dosarul Revoluției din 1990 și până astăzi, a precizat Teodor Mărieş.
Iulian Tudor
18 dec. 2015, 20:36
Teodor Mărieş: Ministrul Raluca Prună va cere un raport privind modul în care s-a lucrat la dosarul Revoluţiei

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, s-a întâlnit vineri cu preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, Teodor Marieş, la sediul Ministerului Justiţiei.

Citeşte şi: Revoluţionarii au depus la instanţa supremă plângeri împotriva clasării dosarului Revoluţiei

Cei doi au discutat despre faptul că, după aproape 26 de ani de la evenimentele care fac obiectul dosarului Mineriada şi a dosarului Revoluţiei, acestea nu sunt soluţionate. Ministrul Justiţiei va cere Ministerului Public o informare detaliată privind actele de procedură realizate de Parchet în perioada dintre mai 2011 (data primei hotărâri CEDO pe acest subiect) şi octombrie 2015 (data clasării dosarului).

„Din păcate a fost nevoie de hotărâri CEDO în dosarul privind evenimentele Revoluţiei din decembrie 1989 şi dosarul Mineriadei. Sunt convinsă că, în urma acestor hotărâri, sistemul judiciar din România va acorda atenţia cuvenită astfel încât din raţiuni de simetrie şi logică juridică ambele dosare sa aibă acelaşi tratament procedural”, a declarat Raluca Prună, după întrevedere.

Preşedintele Asociaţiei Decembrie 1989 Teodor Mărieş a declarat, vineri, la ieşirea de la discuţia cu ministrul Justiţiei Raluca Prună, că aceasta a solicitat un răgaz pentru a cere un raport de informare de la Parchet legat de clasarea dosarului Revoluţiei, iar discuţia va fi reluată anul viitor.

„Din punct de vedere al Asociației 21 Decembrie, dictatura a picat la Ministerul Justiției. Ne-a cerut să-i acordăm un scurt răgaz pentru a cere un raport despre cum s-a lucrat la acest dosar din 90 până acum, lucru cu care suntem de acord. Noi înșine am cerut un raport al procurorilor care au lucrat pe acest caz, dar Vasilache (șeful Parchetelor Militare, n.r.) a refuzat să ne dea”, a declarat Teodor Mărieș, la finalul unei întâlniri cu ministrul Justiției, Raluca Prună.

El a adăugat că i-a prezentat ministrului deciziile CEDO și în cazul Revoluției și al Mineriadei, despre care Raluca Prună a spus că știa. Ambele părți au stabilit o nouă întâlnire pentru data de 5 ianuarie 2016.

„I-am spus despre dosar, am informat-o despre toate demersurile pe care le-am făcut până acum, atacarea deciziei inițiale la procurorul ierarhic superior, plângerea la instanța supremă, deciziile CEDO etc. Din fericire, doamna ministru este un om care cunoaște foarte bine procedura CEDO”, a mai spus Mărieș.

Potrivit acestuia, termenul acordat de instanța supremă — 22 ianuarie — pentru judecarea plângerii împotriva rezoluției procurorilor de clasare a dosarului Revoluției este prea lung și și-a exprimat speranța ca acesta să fie preschimbat pentru 21 sau 22 decembrie, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Scrisoare EMOŢIONANTĂ a văduvei unui EROU ardelean de la Revoluţia din 1989 către POLITICIENI

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția Parchetelor Militare au clasat, pe 23 octombrie, dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea și lipsirea de libertate a mai multor persoane, precum și distrugerea unor bunuri.

DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, de fapt. Are beneficii uimitoare, dar mulți români o evită pentru că se prepară mai greu
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. Întreaga planetă s-a înfuriat. Dezvăluirea care îl îngroapă definitiv
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Imaginea virală cu un bolid de lux lângă o căruță, pe șosea, le-a aprins imaginația românilor: „România, țara tuturor bugetelor”
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Lege fundamentală pentru români. Cum vor fi apărați de escroci
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Răzbunare sângeroasă în Bistrița-Năsăud. Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a fost ucis în urma unui conflict violent. Printre agresori se numără și doi minori
Cancan.ro
Laura Vicol, scoasă din arest și transportată de urgență la spital! Ce dureri acuza 'avocata interlopilor'
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis la alegeri în 2025?! Comisia SIE a anunțat chiar acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut acum în mod miraculos
substantial.ro
Asistenta Camelia Săbădean invitată la CRTS Mureș pentru clarificarea excluderii de la donare
MediaFlux
TAXA care DISPARE pentru cei care stau LA BLOC. S-a DECIS în Guvern
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Locomotivele fabricate în România care rup norii în Europa. Nu țin cont de vreme (VIDEO)