Două PENITENCIARE NOI vor fi construite în 2015

Ministerul Justiţiei face demersuri la Comisia Europeană pentru a se obține o linie de finanțare pentru construcția de noi penitenciare. Problema penitenciarelor din România trebuie rezolvată în perioada următoare, deficitul fiind de circa 10.000 de locuri.
Marius Neagu
13 feb. 2015, 14:02
Două PENITENCIARE NOI vor fi construite în 2015

Noi am făcut un apel la nivel european, o scrisoare comună către Comisia Europeană, împreună cu ministrul italian de Justiție. S-au alăturat mai multe state, iar până în martie sperăm să fie cel puțin zece, care să facem acest demers către Comisia Europeană, pentru a încerca să obținem o linie de finanțare pentru construcția de penitenciare. Deficitul este de cel puțin zece mii de locuri, la nivel național (…) Nu e ușor să spui că vrei să construiești penitenciare, în măsura în care este nevoie, la fel de mult, să construiești școli și spitale. Este foarte greu de pus în balanță, însă și acestea trebuie făcute. Investind în penitenciare, investești în siguranța publică. Dacă ai condiții normale în penitenciare, decente, riscul de a săvârși noi fapte când ieși de acolo este dovedit că e mult mai mic„, a precizat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

Potrivit acestuia, pentru anul 2015 se încearcă demararea construcției a două noi penitenciare, cel mai probabil, în municipii reședință de județ, acolo unde acestea sunt amplasate în centrele orașelor, unde este aproape imposibil să dezvolți condiții decente, din cauza spațiului restrâns.

„În aceste cazuri, singura soluție este să închizi respectivele penitenciare și să construiești altele noi, în afara orașului. Iar pentru a reabilita ceea ce se poate reabilita, înseamnă circa un miliard de euro pentru următorii ani. Este un cost care impune o dezbatere publică serioasă, să vedem dacă societatea este pregătită să facă această investiție de un miliard de euro, în următorii cinci ani, pe lângă cei 500 milioane euro investiți în sediile de instanță”, a subliniat ministrul Cazanciuc.

Până atunci, însă, pentru anul în curs, se dorește, ca o soluție intermediară, înființarea unui sistem de video-conferință, în așa fel încât, să nu mai fie nevoie ca deținuții să fie deplasați pentru orice în fața instanței de judecată, ci să poată fi audiați prin sistemul video.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cât detergent pudră se pune la o singură spălare, de fapt. Greșeala pe care multe gospodine o fac
Capital.ro
Zi de doliu în România. Ne despărțim de un mare nume al țării: O să rămâneți în amintirea noastră pentru totdeauna!
Playtech.ro
Ce este ploaia însângerată, fenomenul care va ajunge şi în România în următoarele zile. Afectează toată Europa
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
SUA, gata să renunțe la eforturile de negociere a unui acord de pace Rusia – Ucraina. Trump are și alte priorități, anunță Rubio
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai