Ministrul Muncii: Miercuri avem materialul final privind Legea dialogului social de la Comisia pentru muncă

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, marţi, că a avut discuţii cu liderii de sindicate din industria prelucrătoare axate pe Legea dialogului social, iar materialul final privind acest proiect de act normativ va fi primit miercuri de la Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor şi retrimis sindicatelor.
Romania TV
09 apr. 2019, 12:06
Ministrul Muncii: Miercuri avem materialul final privind Legea dialogului social de la Comisia pentru muncă

„Am avut o discuţie cu liderii lor de sindicate, cu Federaţia Sindicatelor din Industria Prelucrătoare, de la prelucrare de lemn până la industria petrochimică. Discuţiile au fost axate pe Legea dialogului social. I-am asigurat ca şi Guvern, am avut şi discuţii în prealabil şi cu Comisia pentru muncă, cu domnul preşedinte Adi Solomon, am discutat ulterior cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea, dar şi cu doamna premier. I-am asigurat pe sindicalişti că suntem în linie dreaptă, după întâlnirile pe care le-am avut cu dumnealor şi cu patronatele. Mâine avem materialul final de la Comisia pentru muncă, îl retrimitem dumnealor pentru dialog şi, eventual, luni sau marţi mai refacem o întâlnire cu sindicatele şi ulterior să intrăm în Comisia pentru muncă din Camera deputaţilor la vot final cu această lege”, a spus Budăi, după mitingul organizat în Piaţa Victoriei de Alianţa Federaţiilor din Industrie.

El a subliniat că astfel se va rezolva în mare parte ceea ce înseamnă contractele colective de muncă la nivel naţional şi, „foarte important”, la nivel de ramura.

„Prin aceste contracte şi prin aceste prevederi ne dorim să întărim mai mult dialogul social între patronate şi sindicate, pentru că acum se pare că lipseşte acest dialog. Este rolul nostru ca legiuitor şi ca Guvern să ne ocupăm de acest lucru”, a afirmat ministrul muncii.

Citeşte şi: Câteva sute de sindicalişti, inclusiv de la Dacia şi Ford, au protestat în faţa Guvernului: PSD, nu uita, România nu-i a ta

Marius Budăi a menţionat că sindicaliştii ar fi renunţat la protest în urma discuţiilor, dar n-au făcut-o pentru că acesta era programat de foarte mult timp.

„Acest protest era programat de foarte mult timp. Cred că ar fi renunţat în urma discuţiilor la acest protest, dar era programat. Am vrut să merg şi în faţa oamenilor. Au fost mulţumiţi de discuţii. Au apreciat deschiderea noastră şi mesajul pe care vreau să-l dau oamenilor este că românii în România vor fi respectaţi de oricine, fie multinaţionale, fie angajatori cu acţionari sută la sută români. (…) Am discutat cu Liviu Dragnea despre această lege şi l-am sunat şi acum după ce am discutat cu sindicatele şi, încă o dată, ne-a încurajat şi ne-a zis să mergem pe repede înainte cu această lege”, a spus şeful de la MMJS.

Alianţa Federaţiilor din Industrie a organizat marţi un miting în Piaţa Victoriei.

Potrivit unui comunicat, Alianţa Federaţiilor din Industrie solicită Guvernului recunoaşterea importanţei industriei prelucrătoare în ansamblul economiei naţionale, promovarea de politici pentru dezvoltarea industriei prelucrătoare, acordarea de sprijin pentru formarea profesională şi angajarea de personal în industria prelucrătoare, susţinerea şi promovarea bunurilor şi serviciilor produse în România şi intervenţia statului pentru dezvoltarea întreprinderilor care produc bunuri şi servicii de interes naţional.

Din Alianţa Federaţiilor din Industrie fac parte Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, Federaţia Naţională Sindicală Solidaritatea Metal, Federaţia Sindicatelor din Construcţii de Maşini Înfrăţirea, Federaţia Sindicatelor din Industria Lemnului, Federaţia Industrială BNS şi Federaţia CONFPELTEX.

Principale revendicări ale organizatorilor protestului au fost încheierea Contractului Colectiv de Muncă Naţional, încheierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul fiecărui sector de activitate, facilitarea încheierii Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, responsabilizarea lucrătorilor care negociază colectiv, posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă atunci când angajatorul nu plăteşte drepturile salariate şi acordarea organizaţiilor sindicale şi patronale unui rol decizional în dialogul social.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Cum este viața Oanei Ioniță, după divorțul de fostul soț! Vedeta și-a dus fiul în vacanță, după o perioadă tumultoasă
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Satul fantomă din România care poate fi văzut doar când apa se retrage. Ascunde o poveste tulburătoare și a fost desființat cu decenii în urmă
Capital.ro
Se renunță la banii cash?! Avertisment pentru românii cu numerar: Plățile cash, limitate până la eliminare
Playtech.ro
Reacția unei turiste din Germania după ce a vizitat România pentru prima dată: ”Nu mă așteptam la...
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Cum a ajuns o româncă din Germania să fie angajată la BMW. Povestea ei a devenit virală pe Internet: „M-au sunat a doua zi”
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Care este legătura între mers și memorie. Ce au descoperit cercetătorii
Spynews
Regula importantă pe care o aplică în relație Barbara Isasi de la Mandinga și iubitul. Nu se abat niciodată de la ea: ”Mi se pare o pierdere de timp”
Evz.ro
Cresc salariile unor români. Doar că nu în România...
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Schimbări la acordarea voucherelor de vacanță 2025. Cine sunt românii care pot primi până la 1.600 de lei
Cancan.ro
Dan Capatos îl atacă puternic pe manelistul Liviu Guță! L-a și dat de gol în legătură cu o agresiune comisă: Făceai pușcărie, ca un prost ce ești
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
10.000 de lei pentru românii care locuiesc la casă. Primești banii în 2025 doar cu dosar și cerere
StirileBZI
Apar noile cărți de identitate cu cip, în 2025! Când vor intra românii în posesia noilor buletine
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
Cazul Vlad Pascu se repetă! Tânărul de doar 18 ani avut același destin crunt ca Sebi! Tragedie de nedescris pentru familia băiatului
substantial.ro
Kremlinul respinge acuzațiile Poloniei privind planificarea unor acte teroriste în transportul aerian
MediaFlux
IOHANNIS, SUSPENDAT! S-au strâns SEMNĂTURILE împotriva PREȘEDINTELUI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Lamborghini Huracan, scos la licitație la jumătate de preț. De ce este atât de ieftin bolidul de lux