Ministrul Muncii, anunţ de ultimă oră despre plata pensiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că susţine proiectul legii pensiilor în forma existentă, respingând afirmaţiile conform cărora nu ar fi bani pentru plata pensiilor.
Romania TV
10 dec. 2018, 14:38
Ministrul Muncii, anunţ de ultimă oră despre plata pensiilor

„Nu este legea (pensiilor – n.r.) nici a Olguţei Vasilescu, nici a lui Marius Budăi, este legea propusă de PSD – ALDE, noi o susţinem în forma care este, dacă vor fi ceva amendamente vom discuta în comisii şi în plenul Camerei şi vom decide”, a afirmat Budăi, la Parlament.

El a spus că va respecta prevederile programului de guvernare şi că discută „aproape zilnic” cu fostul ministru al Muncii Olguţa Vasilescu. „Discutăm aproape zilnic, chiar şi pe legea pensiilor, cu Olguţa Vasilescu”, a punctat el.

Marius Budăi a criticat declaraţiile conform cărora nu ar exista bani la buget pentru a asigura plata acestor pensii: „Condamn ferm astfel de declaraţii deoarece nu fac decât să aducă panică în rândul pensionarilor. Au fost astfel de declaraţii şi pe parcursul anului 2017 şi s-au dovedit false”.

De asemenea, el a infirmat faptul că s-ar fi luat bani din Fondul de rezervă al Guvernului pentru că nu ar fi bani pentru pensii.

„Nu este deloc aşa. După cum ştiţi, dinamica în Ministerul Muncii este foarte mare şi mă refer la recalculări, la intrări noi în sistem şi în fiecare an am estimat acest aspect şi cu o săptămână înainte am cerut doamnei prim-ministru să aprobe, să fie de acord cu o ordonanţă ca, în cazul în care avem nevoie, să luăm. Nu era terminat la acea dată calculul pentru luna decembrie. Am terminat acest calcul, s-au solicitat aceşti bani şi drept dovadă s-au şi primit, nu sunt probleme”, a susţinut Budăi.

Ministrul Muncii a mai afirmat că nu există riscul de a nu exista majoritate în Parlament pentru adoptarea proiectului Legii pensiilor. „Nu cred că există acest risc. Noi avem o majoritate clară în Parlament, contrar celor ce se întâmplă şi tuturor celor ce se discută la această oră public. Să lăsăm faptele să vorbească şi, în momentul în care vine legea în plen, vom vedea”, a precizat Budăi.

Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor dezbate luni proiectul de lege privind sistemul public de pensii. Proiectul a fost adoptat anterior de Senat.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Secretul gospodinelor din Moldova pentru ouă de Paște frumos colorate. Ai nevoie doar de aceste plante banale
Capital.ro
Adeverință pentru români din 17 aprilie. Se prezintă neapărat la bancă. Nu mai încasează niciun ban dacă nu o obțin
Playtech.ro
Lidl, noul Mega Image? Retailerul nemţesc ajunge mai aproape de români, unde vor fi amplasate noile magazine
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Gogoșile de post, un deliciu. Secretele care le dau viață
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Tudor Duma, dealerul lui Vlad Pascu, a fost reținut după moartea prietenului său Rareș. Ce acuzații îi sunt aduse
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cauza morții unuia dintre medicii rezidenți decedați din Iași. Ce s-a descoperit la autopsia lui Emanuel Mirel Luca
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Gigi Becali și-a lăsat barbă și acum călugării îl urmează peste tot! Recent i-a dus pe toți la stână în Rolls-Royce: Hai la oi VIDEO și FOTO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți