„Liderul PNL anunţă că se vrea premier. Cel al USR că vrea alegeri anticipate. Aceştia sunt cei care au aruncat ţara în haos. Nu au nicio soluţie pentru români şi România. O ţară neguvernată va duce la explozia cursului de schimb leu-euro, la instabilitate economică, la creşterea preţurilor, va speria investitorii şi deopotrivă pensionarii şi salariaţii. Aceasta este opoziţia. Nu dă doi bani pe români şi România, ci vede doar propriile interese electorale”, a declarat Marius Budăi pentru Agerpres, la scurt timp după adoptarea moţiunii de cenzură.
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, de Parlament. Motiunea de cenzura a fost adoptata cu 238 de voturi pentru din 242 de voturi valabil exprimate. Au fost prezenti 399 de parlamentari din totalul de 464.