Ministrul Nica: Vom simplifica accesarea fondurilor europene

Simplificarea accesării fondurilor europene este o preocupare importantă pentru autoritățile române, a declarat ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, la Întâlnirea Anuală cu reprezentanții Comisiei Europene, care a avut loc la București, se arată într-un comunicat al MDRAPFE.
Filip Stan
17 nov. 2017, 10:23
Ministrul Nica: Vom simplifica accesarea fondurilor europene

„Simplificarea accesării fondurilor europene este o preocupare importantă pentru noi și în perioada următoare vom veni cu activități concrete în acest sens, care să răspundă solicitărilor partenerilor noștri. Indiferent de alocările financiare pe care le vom primi după 2020, este important să pregătim de acum proiectele, ca să avem rezultate bune”, a afirmat ministrul Nica.

Potrivit comunicatului MDRAPFE, agenda reuniunii desfășurate joi și vineri supune analizei o serie de teme importante pentru evoluția aplicării măsurilor din Acordul de Parteneriat 2014-2020: sistemul de management și control, condiționalitățile ex-ante, coordonarea și sinergiile între intervențiile finanțate, rezultatele obținute și progresul programelor operaționale, estimări de plăți, provocări, obstacole și îmbunătățiri pentru un management eficient. De asemenea, participanții analizează închiderea programelor operaționale 2007-2013 și perspectivele Politicii de Coeziune post-2020.

„Simplificarea procedurilor pentru accesarea fondurilor și pentru materializarea cu succes a proiectelor este un punct de referință pe agenda reuniunii. În acest sens, autoritățile române s-au orientat în alegerea celor mai bune căi de acțiune pentru atingerea unui echilibru între cerințele administrative ale beneficiarilor și obligația autorităților de a asigura integritatea cheltuielilor”, se spune în comunicat.

Conform sursei citate, reprezentanții Comisiei au apreciat progresele înregistrate de autoritățile naționale și și-au exprimat sprijinul pentru continuarea eforturilor părții române de a asigura managementul performant și optimizarea absorbției fondurilor.

Întâlnirea a fost deschisă de ministrul Marius Nica, împreună cu Vittoria Alliata di Villafranca, director Directoratul General pentru Politică Regională și Urbană (DG Regio).

La eveniment participă reprezentanți ai conducerii MDRAPFE cu atribuții în domeniul fondurilor europene, conducerea autorităților de management, reprezentanți ai DG Regio, ai Direcției Generale de Ocupare, Afaceri Sociale și Incluziune (DG EMPL), ai Direcției Generale de Agricultură și Dezvoltare Rurală (DG AGRI), ai Băncii Mondiale, ai Băncii Europene de Investiții, ai Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare, ai Autorității de Audit, ai Autorității Naționale de Achiziții Publice, ai Ministerului Mediului, ai Ministerului Agriculturii și ai Autorității de Certificare și Plată din Ministerul Finanțelor.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac românii când își pun parola la conturile de Facebook, TikTok sau Instagram. Așa îți pot fi furate datele de pe toate platformele
Capital.ro
Statul ia bani de la cetățeni. Românii achită minim 5.000 de lei. Decizia care se aplică în toată țara
Playtech.ro
Carnea mai sănătoasă decât cea de pui, de curcan, miel sau de vită. E perfectă pentru masa de Paşte
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Luna Plină Roz lovește din plin, în aprilie. Doar trei zodii scapă de influențele negative
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Un pensionar a dat în judecată Casa de Pensii după ce a primit o pensie mai mică: „Mi-au trecut cu vreo 4 ani mai puțin”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Schimbare pentru șoferii cu permis categoria B. Ce vehicule vor putea conduce după 24 de ani. Se schimbă legea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
2025: Ștergătoarele ridicate în parcare: Este infracțiune? Când se face dosar penal pentru ridicarea ștergătorului?
MediaFlux
Taxa pe câine, în România: De ce trebuie să plătească și cei care nu au animale
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă