Cele mai recente măsuri asumate de MADR, sub semnătura lui Petre Daea, vizează culturile de viță de vie, respectiv pomicultura.
Astfel, joi, Guvernul a adoptat modificarea Hotărârii nr. 798/2022 pentru aprobarea Programului de susţinere a producţiei de struguri de masă pentru anul 2022.
Conform comunicatului de presă al Ministerului Agriculturii, iniţial HG 798/2022 a fost adoptă în Şedinţa Guvernului din 16 iunie 2022 prin care a fost stabilită o schemă de ajutor de minimis în sumă de 15.000.000 lei, echivalentul a maximum 3.000.000 euro, ce se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2022.
Măsura vizează următoarele categorii de beneficiari:
– Producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător;
– Producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008;
– Producătorii agricoli persoane juridice.
Conform sursei citate, având în vedere solicitările transmise de producători, în cadrul discuţiilor avute cu ministrul Petre Daea modificarea actului normativ a avut în vedere următoarele aspecte:
– Corelarea termenului de depunere a documentelor justificative cu perioada de valorificare a producţiei, respectiv 21 noiembrie cu 29 noiembrie.
– A fost reconsiderat registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor pentru producţia de struguri de masă a anului 2022 pentru care se acordă ajutor de minimis.
De asemenea, tot joi a fost adoptată hotărârea privind acordarea unor ajutoare excepţionale destinate producătorilor agricoli pentru cheltuieli angajate cu achiziţia de resurse materiale necesare pentru aplicarea tehnologiei la suprafeţele înfiinţate cu plantaţii pomicole pe rod şi/sau cu arbuşti fructiferi şi/sau cu plantaţii viticole pe rod cu struguri pentru vin.
„Venim în întâmpinarea celor care îşi dedică timpul şi priceperea pentru a asigura prezenţa pe mesele românilor a produselor agricole calitative, într-un context al unui an agricol dificil.
Influenţa factorului de risc secetă ne obligă să ne aplecăm atenţia asupra tuturor sectoarelor de activitate şi să dăm ajutorul de care bravii noştri fermieri au nevoie, mai ales în aceste vremuri complicate”, a afirmat Petre Daea.
Schema de ajutor derulată de MADR prin APIA contribuie la asigurarea securităţii alimentare şi este destinată unui număr de 174.500 beneficiari care administrează 144.170 hectare de teren agricol.
Bugetul alocat pentru sprijinul producătorilor agricoli din sectorul vegetal este de 126.150.673 lei, echivalentul sumei de 25.490.649 euro, care provine din următoarele surse:
– Fonduri de la bugetul naţional: 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro;
– Fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană: 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro;
Cuantumul ajutorului excepţional este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha acordat pentru fermierii care lucrează minimum 0,1 ha inclusiv şi maximum 200 ha inclusiv, mai precizează sursa citată
Beneficiarii schemei sunt persoane fizice; persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008; persoane juridice; grupuri de producători sau organizaţii de producători; structuri din domeniul cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare.
Pentru a accesa ajutorul excepţional, potenţialii beneficiari trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate:
– să fie înregistraţi în evidenţele APIA cu cererea unică de plată 2022;
– să utilizeze o suprafaţă de minimum 0,1 ha inclusiv şi maximum 200 ha inclusiv, cu plantaţii pomicole pe rod şi/sau cu arbuşti fructiferi şi/sau cu plantaţii viticole pe rod cu struguri pentru vin;
– să achiziţioneze pe bază de documente justificative următoarele resurse materiale: produse fertilizante şi/sau produse de protecţie a plantelor şi/sau motorină în perioada 24 februarie 2022-12 august 2022.