Claudia Costea, ministrul propus al Muncii: Îmi voi asuma un set de măsuri concrete până la 15 decembrie

Claudia Costea, ministrul propus al Muncii, a primit, luni, aviz pozitiv în comisiile parlamentare. Claudia Costea a susţinut că va încerca să respecte angajamentele predecesorilor în privinţa salarizării pe 2016 şi a arătat că indexarea pensiilor cu 5 % este prevăzută în bugetul pe anul viitor, deşi în acest moment nu există o altfel de lege.
Iulian Tudor
16 nov. 2015, 15:27
Claudia Costea, ministrul propus al Muncii: Îmi voi asuma un set de măsuri concrete până la 15 decembrie

„Un alt element şi insist să nu o consideraţi ordinea preocupărilor se referă la legislaţia salarizării şi pensiilor. Va fi una din preocupări să analizez şi să găsesc soluţii care să asigure un echilibru echitabil. Ca specialist am observat că s-a trecut de la o reducere drastică a salariilor şi pensiilor la procesul, nu aş spune majorare, cât de recuperare a acestor reduceri salariale şi, sigur, în al doilea rând s-au gândit soluţii de majorare. Există categorii profesionale care au reuşit să-şi reglementeze o salarizarea care să le permită un alt statut, în comparaţie cu alte categorii profesionale care solicită majorări de salarii pentru a putea să beneficieze de acelaşi nivel de trai. Am să am în vedere şi îmi voi”, a precizat ministrul propus al Muncii.

Claudia Costea a declarat că până în 15 decembruie va veni cu un set concret de măsuri.

„Datorită mandatului de tranziţie care urmează să ne învestiţi, chiar dacă sunt conştientă că aşteptările dvs. şi ale populaţiei sunt imense, nu pot să îmi asum împreună cu colegii mei o angajare pe toată reforma societăţii româneşti. Însă, consider că îmi pot asuma un set de măsuri concrete, limitate ca număr şi care să asigure cadrul necesar şi organizatoric, neutru din punct de vedere politic, pe care mă angajez să vi-l prezint până la 15 decembrie după ce o să-mi permiteţi să preiau Ministerul, în măsura în care îmi veţi da votul de încredere, să stau de vorbă cu conducerea acestuia”, a declarat ministrul propus al Muncii, Claudia Costea.

Citeşte şi: Plumb: Nu există niciun TEMEI pentru ca majorarea pensiilor să nu se facă. Ce spune despre LEGEA SALARIZĂRII

Ministrul interimar Rovana Plumb a declarat miercurea trecută, la România TV, că majorarea pensiilor cu 5% este prevăzută în legea bugetului pentru 2016. Aceasta a afirmat că nu există „niciun fundament, temei, justificare pentru ca această majorare să nu se facă” o dată cu configurarea noii guvernări. În plus, Rovana Plumb a adăugat, referitor la legea salarizării că „nu mai poate merge cu ea în Parlament pentru că face parte dintr-un Guvern interimar”, însă aceasta va fi lăsată pe masa noului Cabinet.

Claudia Moarcăş Costea este, din octombrie 2012, profesor universitar la Facultatea de Drept, in domeniile Dreptul muncii, Dreptul securităţii sociale si Drept social european.

Claudia Moarcas Costea a fost intre 2001-2002 Avocatului Poporului, iar 2001, secretar general adjunct in Ministerul Afacerilor Externe. A fost sefa de promotie la facultatea de Drept si este doctor in drept. Potrivit CV-ului ea a activat anterior tot in cadrul unitatii de invatamant superior din 1991, fiind pe rand, preparator, asistent, lector si conferentiar universitar.

In CV, Claudia Moarcas Costea mentioneaza ca a fost, in 1998 si 2014, profesor invitat la celebra universitate Sorbona. Intre 2002 si 2008 a fost consultant Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale din cadrul ONU.

In martie anul acesta a fost preintre cele trei nominalizari in urma interviurilor sustinute la Ministerul Justitiei, pentru functia de judecator la Curtea de Justitie a Uniunii Europene.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pedepse de neevitat pentru șoferi. Nu mai ai ce face cu mașina
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster