Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a transmis, duminică, într-un comunicat de presă, că va continua protestele pentru susţinerea revendicărilor şi a fost actualizat calendarul acţiunilor de protest.
Ministrul Rafila a făcut primele declarații și a spus că s-a înțeles cu sindacliștii și că în curând vor fi scoase la concurs mii de posturi. De asemenea, va fi semnat și contractul colectiv de muncă în care e prevăzut numărul de zile de concediu pentru personalul sanitar.
”Noi suntem în legătură cu sindicatul Solidaritatea Sanitară, ne-am întâlnit chiar şi săptămâna trecută, deci nu este vorba de o lipsă de dialog, dimpotrivă, cred că ne-am şi înţeles asupra pincipalelor revendicări şi căutăm soluţii pentru ele. Unele dintre ele sunt comune cu Sanitas”, a declarat, duminică seară, la Prima News, Alexandru Rafila.
Pentru a se ajunge la grevă generală în sistemul sanitar ar trebui ca ambele federații reprezentative la nivel de sector să declanșeze protestul, a mai spus ministrul.
Ministrul Sănătății a mai spus că va solicita patru mii de posturi, iar Ministerul Dezvoltării va solicita 10.000 de posuri pentru unităţi sanitare aflate în subordinea autorităţilor locale şi judeţene.
Alexandru Rafila a precizat şi că va fi emisă o ordonanţă care va reglementa numărul de zile de concediu pentru personalul sanitar, astfel că va putea fi semnat şi un nou contract colectiv de muncă.
”Sunt unele revendicări la care răspunsul corect va fi dat prin noua lege a salarizării: plata gărzilor sau a turelor care trebuie făcută la salariul în plată nu la cel din 2018 şi mai există o revendicare legată de diferenţierea mai clară între personalul din rândul asistenţilor medicali şi infirmiere. Este o diferenţă mică şi acest lucru trebuie corectat. Încercăm să găsim o soluţie tranzitorie pentru ca aceste revendicări să fie rezolvate”, a mai explicat Rafila.