Potrivit publicaţiei turce Hurriyet, în ediţia online, Serghei Lavrov a alunecat pe scări, luni după-amiază, la hotelul unde era cazat, în centrul oraşului Istanbul.
Şeful diplomaţiei ruse a căzut şi a suferit o fractură la articulaţia pumnului mâinii stângi. Lavrov a fost transportat la spital, iar palma mâinii stângi i-a fost pusă în ghips.
Lavrov se află la Istanbul pentru vizita preşedintelui rus, Vladimir Putin.