Ministrul Sănătăţii a găsit soluţii pentru trei medicamente oncologice: Le vom aduce prin Unifarm

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că au fost găsite soluţii pentru a aduce în ţară trei medicamente oncologice, prin Unifarm, acestea având deja stabilite preţurile, apoi vor urma altele.
Filip Stan
17 feb. 2017, 06:17
Ministrul Sănătăţii a găsit soluţii pentru trei medicamente oncologice: Le vom aduce prin Unifarm

„Comisiile oncologice ale Ministerului Sănătăţii au evaluat necesarul de medicamente oncologice din spitale. Pentru trei avem deja stabilite preţurile. Medicamentele vor fi aduse pe nevoi speciale, prin Unifarm”, a explicat ministrul.

Florian Bodog a spus că vor fi găsite soluţii şi pentru celelalte medicamente care lipsesc din spitale.

„Vom găsi soluţii şi pentru celelalte medicamente”, a mai spus ministrul, precizând că în ultima şedinţă de Guvern alte 13 medicamente noi au fost incluse pe lista de compensate, printre care şi oncologice, scrie News.ro.

„Grija noastră este îndreptată spre pacienţi. Am introdus 13 medicamente noi pe listă, iar lista rămâne deschisă pentru orice medicament nou avizat de Agenţia Naţională a Medicamentului”, a adăugat Bodog.

Producătorii de medicamente, dar şi asociaţiile pacienţilor i-au atras atenţia ministrului, în urmă cu o săptămână, că scăderea preţurilor la medicamente cu 35 la sută va duce la reducerea accesului la peste 150 de produse şi dispariţia de pe piaţă a altor câteva zeci.

DailyBusiness
Șoc la început de an! Uleiul și pâinea se scumpesc cu 10%, urmează carnea și lactatele!
Spynews
4 trucuri care te ajută să ai cel mai liniștitor somn. Cum să dormi bine și să te trezești mereu odihnit
Bzi.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail
Fanatik.ro
CTP l-a luat la țintă pe David Popovici, după ce sportivul și-a luat bolid de 120.000 de euro: „Sunt uluit de micimea marelui vis pe care l-a avut”
Capital.ro
UE a dat ordin. România e obligată să aplice. Se inscripționează neapărat de la 1 ianuarie
Playtech.ro
Orașele din România în care taxele și impozitele scad până la 50%. Anunțul făcut de autorități
DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Adevarul
Soldații nord-coreeni din regiunea Kursk îi scot în ger pe localnici din propriile case. „Probabil pentru a evita atacurile cu drone”
wowbiz.ro
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Spynews
DeSanto, noi declarații în scandalul cu Jador. Impresarul neagă toate acuzațiile care i se aduc: „Să se jure pe Biblie că nu și-a închis contul singur”
Spynews
Cine este Elisa, românca ucisă de soțul ei, în Italia. A împușcat-o pe femeie la opt luni de la nuntă
Evz.ro
Netflix a mai dat o lovitură, de data acesta cu un film românesc
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini copleșitoare cu Gigi Becali, în genunchi, de Bobotează
kanald.ro
Data se modifică. Când vor intra pe card pensiile din luna ianuarie 2025. Anunțul făcut de autorități
Cancan.ro
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru șoferi în UE. Vârsta după care NU mai poți conduce. Când se renunță la permis
StirileBZI
Cu cât vor crește facturile la curent și gaze în 2025. Ce anunț a făcut Ministerul Energiei
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
stirilekanald.ro
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
substantial.ro
Departamentul Apărării al SUA ajunge la un acord istoric cu veteranii LGBTQ+
MediaFlux
IMPOZIT pe PENSII în 2025. ANUNȚUL Casei de Pensii privind PENSIA MINIMĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cultura muncii în România: între sărbători legale și „cheful de muncă”