Ministrul Sănătăţii a semnat o rezoluţie ce prevede realizarea unui ghid al vaccinării

Elaborarea unui ghid al vaccinării, care să fie distribuit tuturor viitoarelor mame, dar și prezentarea cât mai rapidă a proiectului legii vaccinării și susținerea activității Institutului Cantacuzino sunt prevăzute într-o rezoluție semnată, luni, de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, prezent la dezbaterea cu tema "Vaccinarea obligatorie - pro sau contra", organizată de grupul parlamentar PSD.
Iulian Tudor
26 oct. 2015, 15:31
Ministrul Sănătăţii a semnat o rezoluţie ce prevede realizarea unui ghid al vaccinării

Rezoluția a fost semnată și de către ceilalți participanți la dezbatere: președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, șeful Departamentului Politici și Strategii din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului, Anca Crupariu, directorul adjunct UNICEF, Eduard Petrescu, șeful biroului OMS pentru România, Victor Olsavszky, secretarul de stat Gigel Paraschiv din cadrul Ministerului Educației, precum și de senatorii social-democrați Ecaterina Andronescu, Florian Popa și Florian Bodog, informează Agerpres.

Documentul prevede că informarea și educarea părinților în ceea ce privește modul de acțiune și efectele vaccinurilor sunt obligații ale Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, direcțiilor de sănătate județene, medicilor și specialiștilor.

Citeşte şi Bănicioiu: Sensul proiectului privind vaccinarea nu este acela de a constrânge, ci de a informa

Se solicită Ministerului Sănătății să editeze un manual/ghid al vaccinării, materialul fiind distribuit medicilor de familie care vor fi obligați să îl înmâneze viitoarelor mame.

De asemenea, rezoluția prevede elaborarea unui raport anual al vaccinării, cuprinzând informațiile relevante referitoare la situația în domeniu în România și la nivel mondial, dar și realizarea de campanii anuale naționale de informare în legătură cu vaccinarea, consecințele și efectele acesteia, derulate în maternități și spitale de copii.

Totodată, se solicită Ministerului Sănătății prezentarea cât mai rapidă a proiectului legii vaccinării și stabilirea unui plan exhaustiv de dezbatere publică. Se dorește de asemenea susținerea și dezvoltarea activității Institutului Cantacuzino, instituție de importanță strategică națională.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București