Ministrul Sănătăţii, anunţ despre deschiderea restaurantelor: „Încă nu este cazul”

În acest moment, "încă nu este cazul" redeschiderii restaurantelor în spaţiu închis, spune ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Declarațiile au loc în contextul în care angajaţii din HoReCa au anunțat proteste, miercuri, între orele 17.00-18.00, în faţa restaurantelor şi a teraselor, pentru "a trage un semnal de alarmă asupra viitorului celor 400.000 de persoane care muncesc în această industrie".
Romania TV
19 aug. 2020, 09:00
Ministrul Sănătăţii, anunţ despre deschiderea restaurantelor:

STARE DE ALERTĂ. „În măsura în care vom vedea că avem o stabilizarea a numărului de cazuri noi de la o zi la alta, cu tendinţă de scădere, putem să ne gândim, în conformitate cu nişte reguli care trebuie respectate, să putem deschide şi aceste restaurante. În acest moment încă nu este cazul”, a declarat miercuri ministrul Sănătății, întrebat despre redeschiderea restaurantelor.

Serviciile hoteliere şi de restaurant au fost cele mai afectate de pandemie, înregistrându-se o rată a concedierii personalului din HoReCa de 29%, spune preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac, care precizează că nu se poate vorbi de creşteri de salarii când există concedieri masive de personal. 

Terasele se închid miercuri seară. Sectorul HoReCa protestează faţă de restricţii

„Creşterile salariale în pandemie nu reprezintă altceva decât o percepţie eronată a realităţii economice. Nu putem vorbi de creşteri ale salariului mediu net în domeniul HoReCa atât timp cât s-a înregistrat o rată a concedierii personalului de 29% conform statisticilor din sector. Serviciile hoteliere şi de restaurant au fost cele mai afectate de pandemie, ca urmare, datele statistice pe acest fond al concedierilor sunt distorsionate şi nu reflectă situaţia din teren”, spune preşedintele CONAF, Cristina Chiriac, într-un comunicat.

Câştigul salarial mediu brut a fost în luna iunie, conform INS, de 5.369 de lei, înregistrând o creştere de 3,5%, în timp ce salariul net a fost în creştere faţă de luna precedentă cu 119 lei, respectiv 3,7%. Cele mai importante creşteri lunare ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul hoteluri şi restaurant 27,2%, urmat de fabricarea mobilei (17,6%), activităţi culturale şi spectacole (14,8%), fabricarea produselor textile (12,7%).

Raportat la creşterile salariale din luna iunie, s-a înregistrat o rată a somajului de 5,2%, cu un număr al şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat de 467.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (463.000 persoane) cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (343.000 persoane).

„Trebuie analizat întreg tabloul economic. Nu putem vorbi de creşteri de salarii când avem concedieri masive de personal. Reacţia rapidă a factorilor de decizie care au hotărât acordarea de facilităţi fiscale şi garanţii guvernamentale întreprinderilor afectate de pandemie şi persoanelor fizice aflate în cvasi şomaj au condus la recuperarea, într-o anumită măsură, a pierderilor conjucturale. Însă, nu este momentul să cuantificăm câştigul ci trebuie să continuăm măsurile de susţinere a pieţei forţei de muncă pentru a putea vorbi de creşteri salariale sustenabile şi de durată, care să se reflecte în buzunarele cetăţenilor. Când vom vedea o creştere economică bazată pe creşterea consumului ca efect al sporirii câştigurilor salariale nete, de abia atunci putem vorbi de reflectarea indicatorilor macroeconomici în realitatea economică şi nu de distorsiuni, normale de altfel, într-o situaţie de criză generalizată la nivel mondial”, mai spune Cristina Chiriac.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte