Ministrul Sănătății din Marea Britanie s-a infectat cu COVID, deși e vaccinat

Ministrul Sănătății din Marea Britanie a anunțat că s-a infectat cu coronavirus, cu toate că este vaccinat împotriva infecției. Simptomele pe care le are sunt ușoare.
Claudia Simion
17 iul. 2021, 17:34
Ministrul Sănătății din Marea Britanie s-a infectat cu COVID, deși e vaccinat

Ministrul Sănătății din Marea Britanie s-a infectat cu COVID, deși e vaccinat

Ministrul Sănătății din Marea Britanie a scris într-un mesaj pe Twitter: „În această dimineaţă am primit un rezultat pozitiv la testul Covid-19. Aştept rezultatul PCR, dar, din fericire, am ambele doze de vaccin şi simptomele sunt uşoare”.

Sajid Javid se află în izolare, acasă, cu familia lui, după ce a efectuat un test rapid. Vineri seară, el s-a simţit „puţin ameţit”.

A fost numit ministru al Sănătăţii luna trecută, după ce Matt Hancock a fost nevoit să demisioneze în urma unui scandal ce a implicat-o pe consiliera lui Gina Coladangelo, cu care are o relaţie.

Regatul Unit a înregistrat în ultimele 24 de ore peste 54.000 de noi cazuri de Covid-19, cu mai mult de 40% faţă de săptămâna trecută.
Autorităţile au raportat sâmbătă 41 de decese asociate, în scădere cu 8 faţă de ziua anterioară.

Numărul de cazuri confirmate în ultimele 24 de ore a fost de 54.674, faţă de 51.870 înregistrate vineri şi cu mai mult de 40% faţă de săptămâna trec

Restricții ridicate în Marea Britanie de pe 19 iulie

Majoritatea restricțiilor impuse din cauza pandemiei vor fi ridicate în Marea Britanie, începând cu data de 19 iulie, anunţa ministrul britanic al Sănătății, Savid Javid, cu doar câteva zile în urmă.

Marea Britanie ridică majoritatea restricţiilor, asta în timp ce autorităţile din mai multe ţări europene au decis să le reintroducă, în contextul răspândirii variantei Delta.

„Suntem convinși că este timpul că țară noastră să revină la o viață normală, așa că vom trece în etapă următoare a planului nostru începând cu 19 iulie„, a anunţat Savid Javid, citat de AFP.

Olanda şi Cipru au reintrodus restricţiile

Premierul Olandei, Mark Rutte, a anunţat că ridicarea restricțiilor anti-Covid în această a fost prematură, motiv pentru care şi-a cerut scuze cetăţenilor pentru acea decizie. Numărul de cazuri noi din Țările de Jos a crescut la cel mai înalt nivel din acest an, de peste zece ori, relatează Reuters. Tinerii au fost cei mai afectaţi de infecţia cu noua tulpină.

Recent, autorităţile olandeze au reimpus restricții în baruri, restaurante și cluburi de noapte, la doar două săptămâni după ce majoritatea fuseseră ridicate.

„Ceea ce noi am crezut că este posibil, s-a dovedit că nu este posibil în practică. Am judecat greșit, regret și îmi cer iertare”, a spus premierul olandez.

Citiți și Noi restricții în Grecia. Ce au decis autoritățile elene

Cipru a reintrodus, de asemenea, regulile cu privire la numărul de persoane permise în localurile de ospitalitate şi divertisment săptămâna trecută, după ce rata zilnică de infectare cu coronavirus a atins un nivel maxim pentru anul acesta.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Imaginile durerii! Ciprian Pian este condus, astăzi, pe ultimul drum. Cei mai puternici lideri ai lumii interlope s-au adunat la el acasă | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Super mașina cu care Ion Țiriac face senzație pe străzile din București. Modelul e din 2004, are peste 65.000 de kilometri, puțini români și-o permit
Capital.ro
Se schimbă bancomatele. Anunț pentru cei care scot bani cash de la ATM. Termen final 2027
Playtech.ro
Codul Rutier a fost modificat, iar una dintre marile schimbări provoacă dezbateri: „Complică și mai mult situațiile deja dificile din trafic”
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Melissa Hortman, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanților din SUA, victima unui „asasinat motivat politic”. Senatorul Hoffman a supraviețuit atacului
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Primele imagini cu Ronaldinho în România! Ce cadou a primit marele fotbalist din partea lui Emil Boc, când a ajuns în Cluj | VIDEO
Spynews
Coincidență stranie! Numărul 11 îl urmărește peste tot pe singurul supraviețuitor al tragediei aviatice! Nu o să crezi! | FOTO
Evz.ro
Prețuri obscene pe litoralul românesc. Te jefuiesc și la „Împinge tava”
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac dă România peste cap și trage metroul până la Otopeni: „În 6 luni, cu niște mititei, chinezi”
kanald.ro
Destin frânt la doar 17 ani. Un adolescent din Dolj a murit strivit de un utilaj agricol. Cum s-a petrecut o asemenea tragedie
Cancan.ro
'Era VÂNAT! 'Adrian Minune a făcut anunțul șoc la înmormântarea lui Ciprian Pian
Playsport.ro
O tânără trăiește live pe internet, fără oprire, de 3 ani, se filmează chiar și când doarme. Nu iubește, nu...
Capital.ro
Băsescu, operat de urgență. Intervenție pe INIMĂ! În ce stare e fostul președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
Unde va fi înmormântat, de fapt, Ion Iliescu
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Seniorii pot pierde 1.500 de lei la pensie în România! Singurul mod de a recupera banii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Spectacol cu robot dansator pe manele, la zilele unei comune din Teleorman, fără canalizare  (VIDEO)