Ministrul Sănătăţii: La următoarea relaxare poate ne gândim şi la spectatori

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, că la următoarea relaxare a restricţiilor impuse din cazua pandemiei de coronavirus va fi luat în calcul accesul spectatorilor pe stadioane la meciurile de fotbal.
Filip Stan
11 iun. 2020, 07:13
Ministrul Sănătăţii: La următoarea relaxare poate ne gândim şi la spectatori

„Aş începe cu aprecierile mele pentru modul cum aţi gestioant şi dumneavoastră şi cum aţi respectat recomandările şi indicaţiile noastre. Faptul că avem zero infectări, faptul că acel program pe care l-am făcut împreună până la urmă a fost respectat şi ne-a făcut să ajungem în acest moment, în care să deschidem competiţiile. Când vorbeam cu domnul ministru Stroe cum ar fi posibil: cantonament, testări, testări tot ce înseamnă staff, transport, transport cu distanţare către baze, către hoteluri, antrenament individual, antrenament de grup, antrenament colectiv, jocuri amicale şi competiţie. Astăzi suntem la trei luni de când a fost declarată pandemia. Dacă am reuşit ca societate, economic, sportiv, medical, să putem discuta astăzi despre reluarea competiţiilor cred că este rezultatul eforturilor tuturor, şi al nostru, şi al dumneavaostră. Un guvern care şi-a asumat trecerea printr-o pandemie, un guvern care poate nu a fost pe placul tuturor, nici în acest moment nu este pe placul tuturor, dar momentul de astăzi mă face să înţeleg că atât noi, cât şi dumneavoastră am înţeles prin ce am trecut şi că vrem să reclădim o ţară. Mă bucur că suntem astăzi aici, aveţi tot sprijinul meu şi pentru viitor, iar dacă la urmă am fost lăsat eu cel cu restricţiile nu cred să fie decât de un bun augur că la următoarea relaxare să ne gândim poate şi la spectatori. Dar toate aceste lucruri depind de evoluţia pandemiei la noi, în România. Vă mulţumesc pentru înţelegere, vă mulţumesc pentru colaborare şi contaţi pe sprijinul meu!”, a declarat Tătaru.

FRF şi LPF, refuzate de Ministerul Sănătăţii. De când va fi permis accesul fanilor pe stadioanele din România

Reprezentanţi ai FRF, între care preşedintele Răzvan Burleanu şi directorul tehnic Mihai Stoichiţă, reprezentanţi ai LPF, preşedintele Gino Iorgulescu şi secretarul general Justin Ştefan, s-au întâlnit, joi, la Palatul Victoria cu premierul Ludovic Orban, cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, cu ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, şi cu Gică Popescu, consilierul prim-ministrului, înaintea reluării Ligii I după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus.

Şeful executivului a precizat că, deocamdată, meciurile se vor juca fără spectatori: „Nu poate fi vorba de spectatori după 15 iunie. E foarte greu de controlat, pentru că dacă dai drumul la spectatori şi vin galeriile e super-complicat de a asigura respectarea unor reguli de distanţare sau alte lucruri. Vom vedea, dacă lucrurile evoluează bine, într-o perspectivă rezonabilă vom vorbi şi de lucrul acesta. Am văzut că în Serbia a fost un meci cu 30.000 de spectatori sau ceva de genul ăsta. Acolo e nebunie. Problema este că nu se compară situaţia epidemiologică de la noi cu situaţia epidemiologică din alte ţări. La noi e vorba şi de expunerea pe care am avut-o. Gândiţi-vă că la noi au venit 1,5 milioane de români din zone de focare masive.”

Gică Popescu a insistat ca meciurile să se joace cu spectatori, dar premierul a răspuns scurt: „Toate la timpul lor”. Liga I se reia vineri, 12 iunie, de la ora 20.00, cu meciul CS Universitatea Craiova – FC Botoşani, din etapa a III-a a play-off-ului.

În campionatul Ligii I mai trebuie să aibă loc 72 de meciuri, 24 din play-off şi 48 din play-out. Liga I este întreruptă de la 12 martie, când FRF a decis suspendarea tuturor competiţiilor fotbalistice, din cauza pandemiei de coronavirus.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Zodiile cu succes pe toate planurile până pe 5 martie. Iese soarele pe strada acestor 4 nativi
Capital.ro
Interzis în weekend pentru cei care stau la bloc. Iei amendă de până la 3.000 de lei
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Nativii care ies în mare pagubă. Pierd o sumă uriașă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Anunț important pentru pensionari! Casa Națională de Pensii a anunțat când vor dispărea taloanele de pensii. Nimeni nu se aștepta
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu poate fi președintele României! Anunțul care cutremură scena politică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Raport OMS dezvăluie problemele de sănătate ale copiilor și adolescenților în Europa
MediaFlux
125 de lei în PLUS pentru PENSIONARI! BANII se dau în APRILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Brigitte Macron: ținta conspirațiilor absurde și triumful adevărului în fața dezinformării