Ministrul Transporturilor solicită o monitorizare video a şantierelor de lucrări la autostrada Deva-Lugoj

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, prezent luni pe șantierele loturilor 2,3 și 4 de pe autostrada Deva-Lugoj, a declarat că este nemulțumit de stadiul lucrărilor pe unele tronsoane și a solicitat ca șantierele să fie monitorizate video, menționând că ministerul pe care îl conduce își respectă angajamentele financiare față de constructori.
Filip Stan
24 apr. 2017, 14:41
Ministrul Transporturilor solicită o monitorizare video a şantierelor de lucrări la autostrada Deva-Lugoj

„Sunt puțin nemulțumit de evoluția lucrărilor pe unul dintre tronsoane, în sensul că se putea o mobilizare mult mai bună. Ca să vă spun exact, pe lotul 2, în urma vizitei din luna martie, când s-au deschis cei 15 kilometri, Compania (Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, n.r.) a încheiat un protocol cu firma de construcție, cei de la Saligni, care s-au angajat ca în trei luni de zile să finalizeze restul lucrărilor care mai erau de făcut pe cei 15 kilometri. Sunt în grafic. Lotul 3 Lugoj-Deva, aici am fost un pic nemulțumit de mobilizare, adică undeva la 100 de utilaje și 200 de oameni, în comparație cu lotul 4, unde am găsit peste 500 și ceva de oameni care lucrează și 250 de utilaje”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, potrivit Agerpres.

El a arătat că va monitoriza atent stadiul lucrărilor și a solicitat constructorilor să respecte termenele convenite, în condițiile în care ministerul respectă, la rândul său, condițiile financiare din contracte.

„Am cerut suplimentar și o monitorizare video a tuturor șantierelor din țară din partea Companiei. Nu voi tolera întârzieri, asta le-am și spus constructorilor. Noi suntem un partener onest și, din punct de vedere financiar, ne-am ținut promisiunile”, a spus Răzvan Cuc.

El a arătat că prin monitorizarea lucrărilor se va putea face ulterior și un clasament al firmelor care și-au respectat condițiile contractuale, menționând că societățile care câștigă licitațiile de execuție trebuie să aibă toată logistica necesară, începând cu forța de muncă până la partea de know-how.
Ministrul Transporturilor a mai spus că echipa ministerială și cea de la Compania națională de drumuri vor efectua controale inopinate și în ceea ce privește calitatea lucrărilor.

„Pe de o parte, ne ținem și de grafic, ca și timp, dar pe de altă parte nu ne grăbim să facem niște lucrări de proastă calitate care să fie deteriorate în timp. Tocmai de aceea pe Lugoj-Deva, lotul 2 am prelungit de la 4 ani la 8 ani perioada de garanție pentru lucrările pe care le-au efectuat’, a conchis Răzvan Cuc.

Citeşte şi CNAIR a făcut controale inopinate pe şantierele autostrăzilor Lugoj-Deva şi Sebeş-Turda

 

DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Superalimentul care este „o adevărată pastilă de sănătate”. Deși are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, protejează inima și ajută la slăbit, mulți români evită să-l consume
Capital.ro
Marea actriță a României a murit. A fost o legendă a teatrului. S-a înălțat la ceruri. Drum lin printre stele!
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Adevarul
Maia Morgenstern, jignită în Teatrul Evreiesc de Stat, unde a jucat 45 de ani: „Ce caută asta în teatru?/E prea mult. E oribil”
wowbiz.ro
Cătălin Botezatu a văzut cum este tratată Monica Gabor de Mr Pink și acum rupe tăcerea
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Angela Gheorghiu, cină cu Principele Nicolae. ”Mița Biciclista” i-a găzduit
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu! Anunțul venit chiar acum din străinătate
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Prognoza meteo: Vreme mai caldă și precipitații deficitare în următoarele patru săptămâni
MediaFlux
TRAIAN BĂSESCU, BOLNAV! Mâna îi TREMURĂ INCONTROLABIL VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Luna decisivă. Sunt așteptate ofertele pentru două autostrăzi cu impact major în România. Investițiile depășesc 5 miliarde de euro!