Ministrul Turismului apreciază stațiunea Mamaia, dar „din mașină”: „Nu am mai fost de 10 ani” (VIDEO)

Românii se pregătesc de noul sezon estival, iar hotelierii din Mamaia promit experiențe de neuitat, în contextul în care în ultimii ani au fost făcute investiții pe bandă rulantă. În celebra destinație de vacanță a ajuns și ministrul Turismului, de curând, care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la potențialul zonei. 
Filip Stan
03 iun. 2022, 15:13
Ministrul Turismului apreciază stațiunea Mamaia, dar „din mașină

Vineri, 3 iunie, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, a vorbit despre cea mai mare și mai scumpă stațiune de pe litoralul românesc, Mamaia.

Oficialul Guvernului a recunoscut că nu a mai fost de mult timp la plajă, pe litoralul românesc. Totuși, în calitate de ministru, Cadariu a văzut Mamaia doar „din mașină”.

„După zece ani de când nu am mai fost prin staţiune, mult schimbată. E drept că am parcurs doar artera principală, am venit doar cu maşina, nu am avut timp. Probabil după această întâlnire vom face şi o deplasare per pedes.

Mi se pare că arată în regulă, din maşină, mi se pare organizată, mi se pare curată. Evident, pentru perioada asta a anului, neaglomerată, ca să spun aşa, deci sunt mulţumit până în momentul de faţă. Vom vedea ce vom vedea şi în momentul în care vom face deplasarea şi pe faleză”, a declarat Daniel Cadariu.

 

Cât de mult cresc prețurile în stațiunea Mamaia

 

În cadrul conferinței de presă au vorbit mai mulți reprezentanți din administrația publică locală și antreprenori. Un oficial al Asociației Patronale Mamaia a anunțat că toți operatorii economici și-au terminat investițiile și sunt pregătiți pentru sezonul estival.

Pentru acest sezon, tarifele pe litoral vor fi mai mari cu 5-10%.

Evenimentul s-a desfășurat la hotelul lui Gică Hagi, Iaki.

Ministrul Daniel Cadariu este parlamentar din partea PNL, deputat de Suceava.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Marian Golea știe ce zodii vor avea noroc ceresc tot restul anului. Acești nativi sunt numărul 1 și au parte de tot ce își doresc
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Care este, de fapt, cel mai vechi oraş din România? Mulţi cred că este Constanţa, dar istoria îi contrazice
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Rușinea trăită de prințul Harry în familia regală. A fost salvat de Regină
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Zece persoane din anturajul traficantului Mohamed Amra au fost reținute pentru complicitate la evadare
MediaFlux
ANUNȚ trist despre PAPA FRANCISC! VATICANUL a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca doritoare în Bundestag: o nouă șansă la alegerile din Germania