Ministrul Turismului: Se schimbă regulile ce protejează turiştii în caz de insolvenţă a agenţiilor

Ministrul Turismului, Mircea -Titus Dobre, a declarat că anul acesta se va decide care va fi forma prin care agenţiile de turism îşi vor proteja clienţii în caz de insolvenţă şi faliment, după ce poliţele de asigurare s-au dovedit a nu fi suficiente în astfel de situaţii.
Alina Costache
16 feb. 2017, 13:15
Ministrul Turismului: Se schimbă regulile ce protejează turiştii în caz de insolvenţă a agenţiilor

„Trebuie să modificăm legislaţia fiindcă avem o directivă europeană, care prevede foarte clar ce se întâmplă în zona agenţiilor de turism, în caz de insolvenţă sau faliment. Însă trebuie să vorbim şi despre insolvabilitate. Este o discuţie pe care trebuie să o avem, în special, cu cei din patronate, cu cei care reprezintă agenţiile de turism din România, nu numai cele mari, dar şi cele mici. Trebuie să găsim cea mai bună şi mai corectă soluţie fiindcă putem să discutăm despre fond de garantare, de fond fiduciar, de poliţă de asigurare, despre depozite bancare şi despre orice instrument financiar”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Turismului.

Acesta spune că măsurile trebuiesc luate în acest an deoarece trebuie transpusă directive europeană ce reglementează activitatea din turism.

„În momentul în care vin să-şi ia licenţa, trebuie să ştim foarte sigur dacă sunt solvabili. De exemplu, dacă discutăm despre agenţia Funtrip, care nu şi-a onorat contracte faţă de turişti, în valoare de peste 200.000 de euro, ei au avut o poliţă de 50.000 de dolari. Asta înseamnă că au lăsat peste 150.000 de euro neacoperiţi. Şi ar trebui să ne gândim dacă poliţa de asigurare mai reprezintă un succes în această zonă? Ar trebui să discutăm, mai ales că este vorba despre o directive europeană pe care trebuie să o închidem până la sfârşiul anului”, a spus Dobre.

Vezi si: Apar noi staţiuni turistice în România. Unde pot românii să mai meargă în vacanţe

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
I se spune ”râul fierbinte”. Locul spectaculos de pe glob unde temperatura apei ajunge la peste 80 de grade
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Mare atenție la banane. Detaliul care face diferența
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Rezoluția privind legitimitatea președintelui Zelenski respinsă în parlamentul ucrainean
MediaFlux
România FĂRĂ GAZE. Depozitele s-au golit BRUSC, DNA a intrat pe fir
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe