Ministrul Viorel Ilie va fi audiat pe 13 septembrie în Comisia juridică din Senat în dosarul DNA în care este vizat

Membrii Comisiei juridice au stabilit ca ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, să fie audiat miercuri, 13 septembrie, în dosarul de la DNA care îl vizează și care a fost deschis marți la Comisia juridică.
Filip Stan
05 sept. 2017, 10:01
Ministrul Viorel Ilie va fi audiat pe 13 septembrie în Comisia juridică din Senat în dosarul DNA în care este vizat

Dosarul, care include două volume, poate fi studiat în sala de ședințe a Comisiei juridice. Raportul cu punctul de vedere al Comisiei juridice referitor la acest dosar va fi depus la Biroul permanent al Senatului într-un termen de două săptămâni.

Pe 25 august, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în perioada exercitării funcției ministeriale.

„Ministerul pentru Relația cu Parlamentul a organizat un concurs pentru angajarea de funcționari publici pe funcții contractuale de execuție pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiți candidați agreați de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcțiile, în detrimentul altora, criteriul competenței devenind total nerelevant”, își motiva DNA solicitarea.

DNA spune că, în acest context, în perioada 20 — 31 iulie, Viorel Ilie, ministru pentru Relația cu Parlamentul, cu intenție, a determinat-o pe Felicia Elena Pop, directoarea sa de Cabinet, să solicite membrilor comisiei de concurs Maria Alexandrescu și Mihai Cornel Zaharia subiectele și baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie.

La data de 28 iulie, Maria Alexandrescu și Mihai Cornel Zaharia au pus la dispoziția directoarei de Cabinet subiectele și baremele de corectare aferente probei scrise, știind că respectivele informații nu erau destinate publicității și că urmează a fi dezvăluite anumitor candidați ce urmau să susțină proba scrisă. În aceeași zi, arată DNA, directoarea de Cabinet, Felicia Elena Pop, a dat candidaților agreați subiectele și rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceștia au avut acces la subiectele de concurs și la rezolvarea lor, fiind vădit favorizați față de ceilalți candidați, a reieșit că ei, potrivit înțelegerii, au și întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă de către candidații favorizați.

„Mai mult, potrivit statului de funcții din schema de personal a ministerului, nu toți candidații favorizați ar fi îndeplinit condițiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie a dispus modificarea statului de funcții, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora”, explica DNA.

DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Clădirea impresionantă, ridicată pe locul unei foste mănăstiri. Milioane de români au trecut pe lângă ea fără să știe
Capital.ro
Călin Georgescu e demolat. Verdictul la care nu se gândea niciodată: Praf ne-am făcut
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Adevarul
Misterul bombelor atomice pierdute prin oceane. O singură astfel de armă are un randament de 3.8 megatone
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Greșelile care îți distrug cartofii prăjiți. Cum, câți și când trebuie să pui în tigaie
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Digi RCS-RDS, anunțul începutului de februarie. Oferă acest smartphone de ultimă generație tuturor abonaților din România
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu nu va fi lăsat să candideze! Decizia CCR pe care o așteaptă toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Breaking news despre banii românilor!
substantial.ro
Kelemen Hunor: Ancheta Nordis afectează imaginea guvernului
MediaFlux
SUSPENDAREA lui IOHANNIS, votată în Parlament! Informația momentului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol