Minoră de 15 ani din Braşov, răpită dintr-un magazin şi violată pe un câmp

O tânără minoră de 15 ani a trecut prin clipe groaznice după ce a fost răpită dintr-un magazin, dusă la marginea oraşului şi violată. Suspectul principal, un tânăr de 29 de ani, a fost reţinut de poliţiştii braşoveni.
Iulian Tudor
21 sept. 2015, 12:13
Minoră de 15 ani din Braşov, răpită dintr-un magazin şi violată pe un câmp

Totul s-a întâmplat vineri seara, iar oamenii legii au fost anunţaţi o zi mai târziu, potrivit voceatransilvaniei.ro.

Aceasta a fost acostată, în seara zilei de 18.09.2015, în timp ce se afla la magazinul din localitate, de G.M.I. de 29 de ani și condusă forțat până la ieșirea din localitate, unde, pe un teren viran, a întreținut relații sexuale cu acesta fără consimțământul ei. Minora a fost transportată cu ambulanța la Spitalul de Pediatrie Brașov, în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar în urma efectuarii expertizei de către SJML Brașov, s-a stabilit că a fost abuzată sexual, având leziuni coporale ce necesită pentru vindecare un număr de 14-15 zile îngrijiri medicale„, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov.

Potrivit oamenilor legii, față de suspect s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și lovire sau alte violențe, fiind totodată reținut pe o perioada de 24 ore și depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Brasov, urmând să fie prezentat Judecătoriei Rupea cu propunere de arestare preventivă.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Este cea mai veche rugăciune către Maica Domnului. Se spune că face miracole dacă o rostești zilnic. Sunt doar câteva cuvinte
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Regula obligatorie în toate mașinile din România. Nu poate fi încălcată
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
O băutură japoneză îi scapă pe români de mahmureală. Afacerea a prins rădăcini
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Obligație în toate județele României din 1 octombrie. Oamenii pot cere ordin. Statul nu respinge
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bărbat prins cărând cadavrul unei femei pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei
MediaFlux
Cele mai MARI MAJORĂRI de PENSII! Daniel BACIU, anunț privind RECALCULAREA
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'