Minorii ai căror părinţi au făcut sex pe uliţă, luaţi de Protecţia Copilului

Cei opt fraţi din comuna ieşeană Costuleni ai căror părinţi au fost arestaţi după ce au întreţinut relaţii sexuale pe stradă au fost preluaţi, joi, de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi aduşi într-un centru pentru minori din municipiul Iaşi.
Romania TV
26 iul. 2012, 17:00
Minorii ai căror părinţi au făcut sex pe uliţă, luaţi de Protecţia Copilului

Potrivit conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi, cei opt fraţi au fost preluaţi în cursul dimineţii de joi de angajaţii direcţiei şi aduşi în Centrul Primire Minori în Regim de Urgenţă din municipiul Iaşi.

Decizia a fost luată după ce părinţii celor opt copii au fost arestaţi pentru întreţinere de relaţii sexuale în locuri publice, iar bunicii minorilor au spus că nu au posibilităţi materiale pentru a-i întreţine.

„Colegii mei s-au deplasat la Costuleni, pentru preluarea celor opt copii şi aducerea lor în centrul pentru minori de la Iaşi. Soluţia este una temporară. Se va stabili ulterior cât timp vor rămâne copiii în acest centru”, a declarat, joi, Niculina Karacsony, director adjunct al DGASPC Iaşi.

Cei opt copii au vârste cuprinse între doi şi 16 ani.

Părinţii copiilor, Dan şi Gabriela Margină, se află în arest preventiv după ce în 10 iulie au fost surprinşi în timp ce întreţineau relaţii sexuale pe o stradă din localitatea Costuleni.

„S-au dezbrăcat şi au întreţinut relaţii sexuale pe un drum public, în prezenţa mai multor persoane, între care şi copii ai celor doi. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Răducăneni”, a afirmat Niculina Lisnic, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni.

Cei doi soţi au fost arestaţi pentru 20 de zile, pentru ultraj contra bunelor moravuri, perversiuni sexuale şi corupţie sexuală.

Spynews
Calendar Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă. Data la care se vor afișa primele rezultate
Bzi.ro
Andreea Marin, apariție spectaculoasă în costum de baie! Are o siluetă impecabilă, la 49 de ani
Fanatik.ro
Stațiunea din România în care prețurile sunt cât se poate de omenești. O ciorbă costă 19 lei, iar berea 7 lei. Turiștii au luat-o cu asalt și au uitat de Mamaia sau Vama Veche
Capital.ro
Ungurii se înclină în fața României. Aplauze de la vecini: Să-și amintească toți
Playtech.ro
WOW cum arată casa lui Alain Delon din Franța. Vila are o priveliște superbă, AVEM imaginile SECRETE
DailyBusiness
START înscrierilor la „Rabla Plus”! Tot ce trebuie să știi
Adevarul
De ce și-au pierdut românii încrederea în medici. „O cultură a non-comunicării și o atitudine grețoasă”
Spynews
Cât de schimbat este Philipp Plein de când Andreea Sasu l-a făcut tată. Este prima dată când face asta public cu unul dintre copii / FOTO
Spynews
Puya, show incendiar în deschiderea concertului lui 50 Cent din București. Publicul a cântat alături de el | VIDEO
Evz.ro
Alain Delon, actorul rebel care s-a împrietenit cu mafioți și a creat roluri magistrale
Ego.ro
Abia acum i-am aflat secretul! Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică Jr au...
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
wowbiz.ro
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
Cancan.ro
Aventurile lui Nicușor în vacanța mare. IMAGINI DEMENȚIALE cu Șeful Bucureștiului: s-a băgat în colăcel și a făcut pluta cumințel
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
UPDATE Bac 2024 sesiunea de toamnă: A fost publicat baremul oficial! Care este rezolvarea corectă a subiectelor la Limba și literatura română?
Capital.ro
1.400 de lei în plus la pensie, începând din septembrie. Casa de Pensii a aprobat plățile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Românca a divorțat de fostul internațional Răzvan Cociș și s-a cuplat, în SUA, cu portarul care a apărat în 233 de meciuri pentru Borussia Dortmund!
stirilekanald.ro
Soțul doctoriței Gavril, lovitură de grație! Bărbatul este îngrozit de ceea ce s-ar putea întâmpla cu viața lui
substantial.ro
Activiști ecologiști blochează portul Amsterdam, împiedicând acostarea unei nave de croazieră
MediaFlux
GREEN TALKS. Interviu cu Gemma Webb, CEO și președinte al RetuRO-SGR. România, un model de succes în reciclare sau cum sustenabilitatea devine realitate VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...