După ce a petrecut cu câțiva colegi de echipă după meciul cu Lafert San Donà, Mihai Cîju a decis să meargă pe jos, împreună cu amicul Umberto Orsenigo, de la discoteca Bertinelli din Noceto către locuința din Parma. Potrivit gazetaromaneasca.com, pe o porțiune deosebit de întunecoasă de pe via Spezia, un autoturism care circula în același sens de mers cu tinerii, nu a putut face nimic pentru a evita tânărul și l-a accidentat. Starea lui a fost considerată deosebit de gravă încă de la început.
Intervenția lui Orsenigo, care văzându-și la pământ prietenul neajutorat, i-a practicat imediat un masaj cardiac repunându-i inima în funcțiune, a fost decisivă. Mihai a suferit o gravă hemoragie cerebrală și săptămâni la rând a luptat între viață și moarte la spital.
Renașterea sa a trecut prin mai multe faze. Mai întâi coma indusă, apoi intervenția chirurgicală la bazin, însă Mihai nu s-a dat bătut niciodată și a continuat zi după zi să fie tot mai bine. Susținut de familie, de colegi și de prieteni, la final sportivul roș-negru a deschis ochii după aproape o lună de comă.
«Nu știu dacă voi române aici pentru mult timp, au spus că sunt foarte bine și probabil mă vor trimite la Parma curând. Rămân cât să reîncep să merg».
Acestea sunt primele cuvinte ale lui Mihai Cîju, radiant după vizita medicilor la Spitalul San Sebastiano din Correggio – Reggio Emilia, la Secția de Reabilitare Neurologică, unde jucătorul de rugbi al echipei Conad Reggio de origine română a fost transferat pe 17 ianuarie, de la Secția de Neurochirurgie din Parma.