Minune la Iași, acolo unde, la o conferință despre sfinții închisorilor, o icoană a părintelui Justin Pârvu a început să lăcrimeze cu mir. Icoana respectivă aparține Mănăstirii Petru Vodă din Neamț și este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva.
Mai întâi de la moaştele martirilor din temnițele comuniste, iar mai apoi, mirul a izvorât de la icoana părintelui Justin Pârvu, duhovnic și stareț al Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț.
Părintele Iustin Pârvu a trăit 94 de ani, iar pe front a fost preot militar. Apoi, a petrecut 18 ani în temniţele comuniste, unde a fost torturat. A îndurat foamea şi frigul şi a fost obligat să muncească în mină. Pentru credincioşi, Iustin Pârvu a fost un adevărat sfânt.