„Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului. Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite. După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc după cum am multe exemple. Iar la Crucea de afară se vindecă numai animalele bolnave. Se aduc şi se priponesc lângă ea şi după o noapte se vindecă” spunea în urmă cu mulţi ani protosinghelul Anastasie Negară unui curios venit să viziteze Mănăstirea Dervent sau Mănăstirea „Crucii de leac”, scrie jurnalul.ro.
Citeşte şi Icoana care te scapă de fumat. Ce trebuie să facă vicioşii
În perioada împăratului roman Diocleţian, pe locul unde acum se află biserica mănăstirii Dervent, au fost martirizaţi patru creştini. Identitatea lor nu este unoscută, însă s-au păstrat patru cruci de piatră care au puteri tămăduitoare, atât pentru trup cât şi pentru suflet.
Dintre cele patru Sfinte Cruci care au existat iniţial la Dervent, una mare şi trei mai mici, după cum spune tradiţia „crescute din pământ”, în prezent se mai află două: cea mare, care are puteri tămăduitoare, este adăpostită în paraclisul din partea stângă a bisericii, iar cea mică se află în afara bisericii, în stânga altarului şi la ea se vindecă animalele bolnave. Celelalte două cruci mici au fost scoase din pământ, după cum arată legenda, în timpul stăpânirii otomane.
Crucea cea mare, din paraclisul din stânga bisericii, are dimensiunile de 0,71/ 0,60 m. Întrucât există obiceiul de a se dormi peste noapte lângă Sfânta Cruce, s-a renunţat la a se sluji în paraclisul în care aceasta se află, dar în mod curent se săvârşeşte aici Taina Sfântului Maslu şi se citesc rugăciuni pentru bolnavi. De-a lungul anilor, unii pelerini, dorind să posede fragmente din această sfântă relicvă, în elanul lor nechibzuit au ciobit-o în fel şi chip, motiv pentru care ea a fost acoperită cu o tablă nichelată frumos ornamentată, având reprezentată pe o faţă icoana Sfântului Apostol Andrei, iar pe cealaltă-Răstignirea Mântuitorului.
Se spune că aici zilnic, oameni în suferinţă se tămăduiesc prin rugăciune sau chiar prin simpla atingere. În timpul stareţului Anastasie Negară (1931-1932) s-au ţinut chiar dosare care cuprindeau mărturiile scrise ale celor vindecaţi aici, din păcate distruse de comunişti după închiderea mănăstirii în 1959, o dată cu numeroasele cârje şi bastoane lăsate de asemenea spre mărturie de cei care şi-au aflat în mod minunat tămăduirea.