Mircea Badea, reacşţie fabuloasă după prestaţia controversată a lui Gheboasă la UNTOLD 2023. Mircea Badea a vorbit despre acest subiect la emisiuena sa de la Antena 3.
„Eu nu am o problemă cu ce cântă sau ce face domnul Gheboasă. Mă doare-n cot! Trap e un gen muzical – pentru mine muzica înseamnă cu totul altceva – internațional. Nu s-a inventat în România. Derivă din rap. Trapul este un fel de rap updatat, cumva pe steroizi. Nu am o problemă cu trapul. Există trap în orice țară civilizată. Unii spun că este horror, în timp ce alții sunt fanii trap. Pe mine mă doare-n cot! Indignarea celor din spațiul public e că nu se poate să vină unul la festival și să cânte așa ceva. Întrebarea mea e: de ce nu se poate? Păi, despre asta e vorba la festivalu’ lu pește! Dar când se duce copilul și ascultă Armin van Buuren, adică o aproape nesfârșită serie de sunete acute de alarmă de apartament și de vapor care solicită trecerea prin ecluză, timp de mai multe ore, e bine? Habar n-am!”, a spus Mircea Badea.
Citeşte şi: Victor Ciutacu, verdict în scandalul „Gheboasă la Untold” VIDEO
Cezar Ouatu şi Marian Godină au fost doi dintre cei care au criticat prestaţia lui Gheboasă. „Noua generație… „idoli2 vs fani… no comment!!! Ce voce, ce mesaj, ce producție și ce bine sună viitorul”, a spus Cezar Ouatu, fost reprezentant al României la Eurovision. „Am îmbătrânit și nu mai înțeleg muzica din ziua de azi…”, a transmis şi Marian Godină, care a postat şi versurile obscene ale unei melodii din repertoriul lui Gheboasă.
Gheboasă sau Gavriș Gabriel, pe numele lui real, are 21 de ani, s-a născut în Târgoviște, dar trăiește în București și s-a făcut remarcat datorită unei melodii lansate la jumătatea anului 2022, piesă al cărei videoclip a adunat până în prezent pe YouTube 12 milioane de vizualizări. Acesta cântă alături de Bogdan de la Ploiești și Lil Cagula melodia „Dacă n-ai bani”, care a fost numărul 1 în trending și are până la ora actuală peste 27 de milioane de vizualizări pe YouTube. Gheboasă are succes și pe TikTok, acolo are sute de mii de urmăritori și milioane de like-uri la clipurile postate, iar pentru un concert cere 2.000 de euro. În plus, are propria firmă de haine sport, pentru tinerii de vârsta lui, pe care le comercializează online, scrie Libertatea.