Mircea Băsescu poate fi eliberat condiţionat. Vezi motivarea judecătorilor

România TV a obţinut motivarea eliberării lui Mircea Băsescu. Din cele patru luni de puşcărie, fratele fostului preşedinte a stat o lună şi jumătate în spitalul penitenciar, apoi a ieşit la muncă în afara închisorii.
Iulian Tudor
20 oct. 2016, 09:36
Mircea Băsescu poate fi eliberat condiţionat. Vezi motivarea judecătorilor

Comisia de liberare conditionata de la Penitenciarul Poarta Alba a tinut cont, in cazul lui Mircea Basescu, de faptul ca acesta a pus la dispozitie prejudiciul si ca a avut un comportament bun dupa gratii, potrivit România TV.

Mircea Basescu a stat patru luni in arest, intre care o luna si jumatate a fost la spitalul penitenciar de la Poarta Alba. Apoi a iesit la munca si a castigat 17 zile de reducere de pedeapsa, in celelalte doua luni si jumatate cate i-au mai ramas. Odata, chiar a fost recompensat si a primit pachet de acasa.

Magistratii au tinut cont de toate aceste lucruri atunci cand au analizat comportamentul lui Mircea Basescu si au decis ca poate iesit din inchisoare.

In schimb, cei de la DNA au spus ca timpul petrecut de Mircea Basescu la Penitenciarul Poarta Alba a fost mult prea scurt pentru a se considera ca a fost reeducat.

Pe data de 6 octombrie, judecătoria Medgidia a admis cererea de eliberare condiționată din penitenciar formulată de Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. Sentința judecătorilor nu este definitivă.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență, iar în luna noiembrie a aceluiași an a început derularea procesului. În iunie 2016, ei au fost condamnați la patru ani, respectiv trei ani de închisoare.

Conform avocaților lui Mircea Băsescu, acesta ar putea ieși condiționat din penitenciar după circa patru luni de detenție, în condițiile în care are vârsta de peste 60 de ani și poate executa o treime din pedeapsa la care a fost condamnat, perioadă din care se scad cea a arestului preventiv și la domiciliu.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în cauză, cu scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

CITEŞTE ŞI: Mircea Băsescu riscă să fie executat silit. Fratele preşedintelui este obligat de instanţă să plătească 12.500 de euro

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care se găsește cea mai veche fabrică din țară. Uzina e departe de strălucirea de altădată și are dificultăți financiare
Capital.ro
Reguli noi pentru gunoi. Devine obligatoriu de la 1 Mai. Rezidenții trebuie să obțină un card de la primărie
Playtech.ro
Cum a fost fotografiat Ilie Bolojan la înmormântarea Papei Francisc! Imaginile vorbesc de la sine, a fost surprins...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colțul de rai ascuns din România. O comoară neprețuită de care puțini știu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. Este doliu în televiziune. A cucerit milioane de telespectatori
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte