Mircea Beuran, despre otrava din magazine, cele 8 cubuleţe de zahăr şi regula de aur a somnului

Prof. univ. dr. Mircea Beuran, medic primar chirurgie generală, a subliniat, luni seară, că bolile digestive se află pe locul al treilea în rândul patologiilor la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după cele neurovasculare şi cardiovasculare. Alimentaţia procesată este de vină, dar nu este singurul factor care duce la îmbolnăvire, a transmis medicul.
Filip Stan
03 feb. 2025, 22:35
Mircea Beuran, despre otrava din magazine, cele 8 cubuleţe de zahăr şi regula de aur a somnului
Mircea Beuran, despre importanța alimentației

Prof.univ.dr. Mircea Beuran, şeful Clinicii Chirurgie 3 de la Spitalul Floreasca, a atras atenţia că îndulcitorii ciclamaţi sunt compromişi şi, dacă bem un ceai sau o cafea, este mai bine să alegem zahărul, în cantităţi mici.

”Sunt nişte îndulcitori naturali la care… dar îndulcitorii aceştia ciclamaţi sunt deja compromişi. Vedem că de multe ori,  în diferite ipostaze, când consumi o cafea, un ceai, îndulcitorul poate să fie zahăr sau îndulcitorul ciclamat. Preferabil să iei 5 grame de zahăr, că e sub doză, decât să îţi iei o pastiluţă-două de ciclamat”, a declarat Mircea Beuran, luni seară, la Medika TV.

Medicul a mai spus că, pentru un om, cantitatea de zahăr este de maxim 8 cubuleţe de zahăr cubic pe zi. Medicul a vrbit şi despre consumul de sare, avertizând, mai ales pentru cei care nu au voie să consume sare, că în alimente se găseşte un procent suficient de sodiu.

Doctorul Vlad Ciurea, despre pericolul celor două alimente din meniul românilor. Bonus, când e momentul ideal să bei cafea

De asemenea, medicul spune că s-au inventat gadgeturi pentru cei care nu au voie să mănânce sărat. ”Am citit recent că la expoziţia aceasta de inovaţii care a fost la Los Angeles, de curând, pentru cei care nu au voie sare, a apărut o lingură inteligentă, care mâncarea nesărată, când o duci cu lingura aceea la gură, atingerea buzelor şi a limbii de gură, dă senzaţia că mânânci sare. Vedem că aceste gadgeturi caută să îmbunătăţească aşa cum sunt tot felul de gadgeturi pe care le porţi şi îţi arată ritmul inimii, glicemia. Sigur, aceste gadgeturi costă şi nu toată lumea şi le permite”, a mai spus Beuran.

Medicul Mircea Beuran: Bolile digestive ocupă un loc trei în patologia noastră, după accidentele neurovasculare şi accidentele cardiovasculare/ Mâncarea procesată este de vină, dar nu numai  

Prof. univ. dr. Mircea Beuran, medic primar chirurgie generală, a subliniat, luni seară, că bolile digestive se află pe locul al treilea în rândul patologiilor la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după cele neurovasculare şi cardiovasculare. Alimentaţia procesată este de vină, dar nu este singurul factor care duce la îmbolnăvire, a transmis medicul.

”Bolile digestive ocupă un loc trei în patologia noastră, deoarece sunt în locurile 1-2 accidentele neurovasculare şi accidentele cardiovasculare şi pe locul al treilea este această patologie gastro-intenstinală. Patologia aceasta  are şi o incidenţă mare şi sunt şi boli digestive des întâlnite. Dacă ne gândim la organul care este o ţintă importantă şi el este un element de funţionalitate maximă pentru organismul nostru, el este ficatul. Apoi ulcerele de tot felul, bolile inflamatorii ale tubului digestiv”, a declarat Mircea Beuran, luni seară, la Medika TV.

Constantin Dulcan, despre regula celor 7 ore de somn şi rugăciunea rostită de 7 ori pe zi

Acesta atrage atenţia că sunt peste un milion de pacienţi cu hepatită B şi tot atâţia cu hepatită C. ”Avem un milion şi ceva de pacienţi cu hepatită B. Hepatita B se vaccinează. Lucrul acesta ar trebui bine înţeles de populaţie. Orice hepatită pe care ai face-o, B, C… şi C e tot cam un milion, dar are un alt tip de tratament, nu fac altceva decât perioadele cu hepatită acută cu hepatită cronică se transformă, datorită stilului de viaţă, la foarte mulţi, în ciroze şi o importantă parte din ciroze se transformă în cancere hepatice. Este un lucru important de ştiut deoarece stă la bază excesul de alcool, o alimentaţie necorespunzătoare. Avem şi un exces de patologie care poate să apară prin determinări genetice. Tubul acesta digestiv este una dintre cele mai mari porţi de intrare a multor factori care aduc cu ei risc în sănătatea oamenilor”, a spus Beuran.

Întrebat dacă stilul de viaţă dictează modul în care ne alegem cu o anumită patologie, Beuran s-a referit în principal la alimentaţia nesănătoasă.

Mircea Beuran a explicat că un somn bun ar trebui să dureze 6-8 ore.

”În acest trepied al vieţii şi sănătăţii omului, înseamnă alimentaţie, mişcare şi somn. Dacă există un echilibru în aceşti trei piloni, deja funcţiile vitale ale organismului sunt performante. Dacă vorbim despre alimentaţie, aceasta, la ora actuală,  de la alimentaţia tradiţională cu care noi am crescut, s-a bazat foarte mult pe alimentele care nu erau procesate. Erau alimentele care proveneau din natură, le prelucra fiecare, îşi făceau conservele se mânca alimente de primăvară, de vară, pe sezon, specifice. La ora actuală este un melanj de bunătăţi. Dar ce nu vrea să se înţeleagă, avem nişte cicluri ale vieţii noastre, anumite performanţe pe care vrem să le doborâm nu ne lasă modul în care noi suntem aduşi pe lume, am căutat să schimbăm. Mâncarea asta procesată, cu toate că noi o criticăm, dar nu numai ea este de vină. De vină sunt  mulţi factori. S-a pierdut controlul multor din proprietăţile pământului care se cultivă”, a mai spus Beuran.

De asemenea, Beuran a subliniat că factori precum consumul de alcool, tutun, consumul de medicamente, în special antibiotice, duc la probleme digestive grave, dar şi la alte probleme cum ar fi tulburări endocrine, creşterea de polipi etc.

”Somnul este ca încărcătorul pentru telefon. La un moment dat este nevoie să ne odihnim, iar dacă  aceasta nu este suficentă, nici nou nu suntem a doua zi eficienţi”, a spus Beuran. Beuran a explicat că un somn bun ar trebui să dureze 6-8 ore.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte