Mircea Beuran trage un semnal de alarmă. Medicul este îngrijorat: „Deja există o categorie în creştere de copii obezi”

Mircea Beuran trage un semnal de alarmă privind consumul de produse nocive pentru sănătate, de către populaţia tânără şi a subliniat că deja există o categorie, în creştere, de copii obezi. Doctorul a precizat că tinerii s-au îndepărtat de mâncarea tradiţională şi consumă băuturi carbogazoase şi energizante care nu sunt deloc sănătoase.
Alina Costache
05 oct. 2023, 22:55
Mircea Beuran trage un semnal de alarmă. Medicul este îngrijorat:
Mircea Beuran trage un semnal de alarmă

Mircea Beuran trage un semnal de alarmă. ”În bolile maligne ale tubului digestiv, de foarte multe ori, suferinţa nu este numai pe un anumit organ. Oamenii nu cred că tinereţea lor  poate să îi aducă într-un astfel de stadiu şi dialogul pe care îl avem cu această categorie de oameni tineri, bolnavi, găsim de foarte multe ori faptul că s-au depărtat de mâncarea tradiţională, sunt cei care mănâncă dimineaţa din fast-fooduri, după amiază îşi comandă mâncarea. (…)

Deja există o categorie în creştere de copii obezi. În vara aceasta Facultatea de Medicină, prin grupul de specialişti a avut o investigaţie medicală, clinică, pe litoral şi dădeau, din cei prezentaţi, un procent de 40 la sută de copii care sunt obezi”, a semnalat medicul Mircea Beuran, la Medika TV.

Citește și: EXCLUSIV| Chirurgul Mircea Beuran, după ce a fost achitat definitiv în dosarul DNA de luare de mită: „Timpul care a trecut nu a fost un timp ușor”

Mircea Beuran trage un semnal de alarmă

Doctorul a subliniat că pe lângă mâncarea nesănătoasă, tinerii consumă şi băuturi la fel de nesănătoase. Mircea Beuran s-a referit şi la moştenirea pe care o lăsăm şi s-a întrebat dacă acesta va fi o naţie bolnavă.

Marea lor majoritate sunt dependenţi de tipuri de alimentaţie care vedem unde îi duc. Lângă această alimentaţie sunt toate băuturile carbogazoase. tendinţa generaţiei către 16 – 20 de ani de a-şi împrospăta forţele cu energizante, dar ele biciuiesc organismul omului.

Chiar dacă momentul pare plăcut, consecinţele în timp sunt severe. Apariţia formelor de fumat care nu mai sunt cele tradiţionale, gestul este acelaşi, dar acest gest aduce o multiplicare poate de 10 ori a suferinţelor  pulmonare sau a altor tipuri de boli care provin din modelul acesta de a-ţi consuma timpul.

Am văzut cei care au o viaţă legată de calculator, de laptop, care stau nemişcaţi ore sau zeci de ore, dependenţi de tot felul de lichide energizante, cele care nu te lasă să oboseşti, dar în acelaşi timp te epuizează şi lucrul acesta îl regăsim în patologia pancreasului şi popularizăm lucrul acesta de câte ori avem ocazia.

Nu vreau să se înţeleagă că nu trebuie să mănânci sau să consumi un anumit lucru, dar când el devine tabu pentru tine şi repetiţia aceasta continuă, el trebuie să înţeleagă că  aceste consecinţe vor apărea la un anumit moment şi fără a încheia discuţia aceasta, vreau să arăt că sunt ţări, guverne, parlamente care au o atitudine faţă de bicicletă, au o atitudine faţă de consumurile vizavi de cât sunt de aproape faţă de şcoli, vizavi de fumat, pentru că realizează un lucru care trebuie să ne trezească, se distruge tânăra generaţie care aşa cum ştim, reprezintă viitorul fiecărei naţii. Şi atunci ce moştenire biologică lăsăm, când vom lăsa o naţie bolnavă”, a mai precizat Beuran.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc ajutor divin în următoarele 7 zile. Balanțele sunt cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Rețetele secrete, doar pentru Ceaușescu. Prăjitura preferată a dictatorului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede