Mircea Cosma, cercetat în libertate. Preşedintele CJ Prahova, urmărit penal pentru trafic de influenţă

Instanţa Supremă a decis miercuri ca preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, urmărit penal pentru trafic de influenţă, să fie cercetat în libertate. Procurorii anticorupţie ceruseră arestarea preventivă a acestuia. În acelaşi dosar, magistraţii au impus măsura arestului la domiciliu în cazul lui Daniel Adrian Alixandrescu, directorul executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova. Decizia nu este definitivă, iar DNA a anunţat că va face recurs. 
Filip Stan
12 feb. 2014, 17:14
Mircea Cosma, cercetat în libertate. Preşedintele CJ Prahova, urmărit penal pentru trafic de influenţă

Avocaţii lui Mircea Cosma au cerut, miercuri, instanţei supreme cercetarea în libertate a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova sau, în cazul în care admite cererea procurorilor, să dispună măsura arestului la domiciliu, întrucât acesta are probleme cardiace grave şi ar urma să se opereze.

Potrivit Mediafax, surse judiciare au declarat că Mircea Cosma a dat o declaraţie în faţa instanţei, în care a prezentat aspecte tehnice privind activităţile de administrare şi alte activităţi specifice ale Consiliului Judeţean Prahova.

Avocaţii lui Cosma au cerut judecătorului de caz să respingă propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi să dispună cercetarea în libertate a acestuia. Avocaţii au mai solicitat ca, în cazul în care constată că se impune luarea măsurii arestării în cazul lui Cosma, să dispună ca acesta să stea în arest la domiciliu, motivând că preşedintele CJ Prahova are „probleme medicale grave”.

Avocaţii au precizat că înainte de începerea anchetei, situaţia medicală a lui Cosma impunea ca acestuia să-i fie montate stenturi. Astfel, avocaţii au cerut ca instanţa să dipună măsura arestului la domiciliu, pentru ca preşedintele CJ Prahova să se afle într-un mediu potrivit pentru a fi îngrijit din punct de vedere medical şi pentru repaus fizic.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, a plecat de la instanţa supremă în jurul orei 15.50, după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere, dar înainte ca judecătorii să decidă cu privire la cererea de arestare. Cosma a spus, la ieşirea din sala de judecată, că are tensiune arterială 18 şi că trebuie să se întoarcă la spital.

Citeşte şi: AVEREA lui Mircea Cosma: patru terenuri, trei apartamente, două case, zece conturi bancare

Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, medicul Daniel Nicolae, care l-a însoţit pe Cosma atât în drumul spre Bucureşti, în ambulanţă, cât şi la ICCJ, unde i-a ţinut perfuzia, a declarat că preşedintele Consiliului Judeţean Prahova va fi reinternat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti pentru noi investigaţii medicale.

Mircea Cosma a declarat că marţi seară, înainte de a fi dus în arestul IPJ Prahova de la Câmpina, a fost supus unor investigaţii medicale conform procedurilor, iar medicul de la spitalul din Câmpina care a constatat că are tensiunea 18 a prescris trimiterea imediată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.În dosarul în care a fost reţinut Cosma, procurorii DNA au început urmărirea penală pentru trafic de influenţă şi împotriva fiului acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, a transmis, marţi, ministrului Justiţiei referatul DNA privindu-l pe Vlad Cosma pentru a cere încuviinţarea arestării preventive a acestuia.

Vlad şi Mircea Cosma sunt urmăriţi penal pentru trafic de influenţă, fiind acuzaţi de DNA că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, denunţători în cauză.

„Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înţelegerilor cu cei doi inculpaţi”, susţin procurorii DNA.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie l-au reţinut, marţi, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, pe Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, ce avea în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice. Procurorii au cerut ICCJ şi arestarea preventivă a acestuia.

Mircea Cosma, în vârstă de 68 de ani, se află la al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. El a deţinut această funcţie în perioada 2000 – 2004, fiind ales atunci de membrii Consiliului Judeţean în urma înţelegerilor politice. În mandatul 2004 – 2008, când preşedinte al CJ Prahova a fost Florin Anghel, reprezentant al PC, Cosma a fost ales vicepreşedinte al CJ Prahova, funcţie din care a demisionat, rămânând consilier judeţean. După o perioadă în care nu s-a aflat în prim-planul politicii locale, în august 2009 Mircea Cosma a preluat conducerea organizaţiei Prahova a PSD, înlăturându-l din această funcţie pe fostul ministru de interne Marian Săniuţă, care din momentul congresului în care Cosma a fost ales nu s-a mai implicat în activitatea PSD, ulterior demisionând din acest partid. La alegerile din 2012, Cosma a fost reales preşedinte al CJ Prahova.

De asemenea, Mircea Cosma este vicepreşedinte al PSD la nivel naţional.