Mircea Diaconu, la Ministerul Culturii, la finalul unui mandat de senator nelipsit de conflicte

Mircea Diaconu s-a născut la 24 decembrie 1949, în Vlădeşti, judeţul Argeş. Este un binecunoscut actor de film şi teatru, a fost membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), între 1998 şi 2004, şi directorul Teatrului Nottara din Capitală, din 2004 până anul trecut.

Este căsătorit cu Maria Diana Diaconu, cunoscută ca actriţă sub numele de Diana Lupescu, şi are doi copii.

A intrat în politică în 2008, când şi-a anunţat candidatura pentru un loc în Senat din partea PNL. Într-o conferinţă de presă care a avut loc la Piteşti, Diaconu şi-a candidatura pentru un post de senator în colegiul Curtea de Argeş – Câmpulung Muscel, motivând alegerea acestui colegiu prin faptul că este născut în comuna Vlădeşti.

Diaconu a spus atunci că, de „spaimă şi de griji”, nu a dormit câteva nopţi după ce a primit această propunere. „Am fost membru PCR, am fost unul dintre cei mai tineri membri PCR, am fost făcut cu sila în anul II de facultate, după note, iar în 1989 eram un foarte bătrân membru de partid. De atunci, PNL este primul partid în care mă înscriu. Cel mai important pentru un actor este efortul pe care-l face de a se muta dintr-o cutie într-alta, este vorba de percepţia publică a oamenilor, alegătorii ştiu că actorii sunt într-o parte, politicienii într-o parte, fotbaliştii în altă parte, e foarte greu să te muţi dintr-o cutie în alta. M-am tot întrebat ce e cu politica. De câteva nopţi nu dorm, iar de când am primit invitaţia să particip la alegeri, (…) nu am dormit deloc de spaimă, de griji”, a declarat atunci Diaconu.

Alte articole

Mircea Diaconu lasă în urmă o carieră impresionantă, cu roluri memorabile și replici antologice. Marele actor a făcut și politică după 1990. ”Candidatura la prezidențiale a fost ca un accident”

Biografia secretă a generalului Florian Coldea. Începuturile şi acensiunea sa în fruntea SRI, cum a rezistat 12 ani şi care a fost rolul lui Traian Băsescu

El a mai spus că politica trebuie luată în serios, iar el asta va face, apreciind totuşi că politica a ajuns „o zonă compromisă, suficient de compromisă şi pentru că, de-a lungul anilor, au intrat în politică oameni care nu aveau nicio pregătire specifică şi s-au comportat ca atare”.

Astfel, din 2008, Mircea Diaconu este membru în Comisia de cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Senatului, iar de la începutul anului 2009, şi în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

Potrivit site-ului Senatului, Diaconu a participat, în timpul mandatului său, la 25 de iniţiative legislative, în domenii ca patrimoniul cultural, cinematografia, libertatea religioasă, educaţia, sănătatea, şi la 16 moţiuni, a luat de 80 de ori cuvântul în plen şi a făcut 12 declaraţii politice.

În 2011, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, printr-o decizie din 27 ianuarie, că Mircea Diaconu este în incompatibilitate, din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitală. Totuşi, la începutul mandatului, Comisia juridică a Senatului constatase că nu există incompatibilitate între calitatea de senator a lui Mircea Diaconu şi funcţia de director al Teatrului Nottara. Diaconu a spus atunci că aşa cum s-a supus deciziei Senatului, va respecta decizia instanţei, astfel că şi-a dat demisia din funcţia de director al Teatrului Nottara, în decembrie 2011.

Totodată, în octombrie 2011, ANI a sesizat Parchetul instanţei supreme să-l cerceteze pentru abuz în serviciu şi conflict de interese pe Mircea Diaconu, pentru că ar fi favorizat numirea soţiei sale, actriţa Diana Lupescu, în funcţia de regizor la Teatrul Nottara. Potrivit ANI, Diaconu i-a aprobat acesteia participarea la concursul pentru ocuparea postului de regizor artistic, deşi ea nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului, neavând minimum un an de experienţă în domeniul regiei. La concursul organizat pe 13 august 2007, Mircea Diaconu a fost preşedinte al Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-a acordat soţiei sale calificativul maxim, mai arăta ANI.

„Trăim în România. N-am ce să comentez. E vijelia cotidiană care ne-a întors în anii 50, ca metode, ca principii”, a declarat atunci Mircea Diaconu, contactat de MEDIAFAX în legătură cu decizia ANI. „Lista incompatibilităţilor mele abia se deschide. Acum, spre exemplu, sunt şi director de teatru şi conduc şi maşina teatrului în turneu. Le mai dau eu ANI-lor şi alte motive de subminare a economiei naţionale şi, probabil, dacă mă concentrez bine, şi de genocid”, a spus râzând Mircea Diaconu.

Anul acesta, în 12 aprilie, Mircea Diaconu a declarat pentru MEDIAFAX că va candida pentru un nou mandat de parlamentar în colegiul său din Argeş: „Sunt nevoit să o fac. Pentru că primul mandat a fost în opoziţie şi, oricât entuziasm am avut şi am, am înţeles că am stat pe o linie moartă”.

Potrivit declaraţiei sale de avere din 2 iunie 2011, Mircea Diaconu deţine câte o jumătate din trei terenuri intravilane (la Săftica – 2.000 de metri pătraţi, cumpărat în 2000, Vlădeşti – 1.000 de metri pătraţi, moştenit în 1991, şi terenul de 130 de metri pătraţi, cumpărat în 1978, odată cu casa din Bucureşti). Pe lângă această locuinţă din Capitală, de 150 de metri pătraţi, din care deţine de asemenea jumătate, actorul posedă jumătate dintr-o casă la Săftica, de 208 metri pătraţi, cumpărată în anul 2000, şi o casă de vacanţă la Vlădeşti, de 80 de metri pătraţi, moştenită în 1992. Diaconu deţine trei autoturisme, cumpărate – un Citroen (anul de fabricaţie 1971), un Smart (2001) şi un ARO 10 (1996).

În declaraţia sa de avere nu figurează conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, carduri de credite, aferente anului fiscal anterior depunerii documentului, a căror valoare însumată să depăşească 5.000 de euro, şi nici plasamente, investiţii directe sau împrumuturi acordate, a căror valoare însumată să depăşească 5.000 de euro. În schimb, Diaconu a consemnat un credit de 2.500 de euro, la Firenze Bank, contractat în 2007 şi scadent în 2012.

Mircea Diaconu a avut, în anul fiscal încheiat înainte de iunie 2011, venituri salariale – din activitatea de senator (51.622 de lei) şi din cea de manager al Teatrului Nottara (38.197 de lei) – precum şi venituri din activităţi culturale – 11.293 de lei – şi drepturi de autor (de la CREDIDAM) – 8.809 lei.

Soţia sa, Diana Diaconu, a avut, în aceeaşi perioadă, venituri salariale de 21.631 de lei, ca regizor artistic la Teatrul Nottara, şi venituri din drepturi de autor de 9.355 de lei.

În declaraţia de interese datată tot 2 iunie 2011, Mircea Diaconu precizează că este asociat la o întreprindere familială, cu soţia sa, în proporţie de 50%, şi că este membru al Uniuniii Teatrale (UNITER), Uniunii Cineaştilor (UCIN) şi Uniunii Scriitorilor din România (USR), având şi calitatea de vicepreşedinte PNL.

Mircea Diaconu a absolvit liceul la Câmpulung Muscel, în 1967, şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, în 1971. Cu un an înainte de terminarea studiilor, el a debutat pe scenă, la Teatrul Bulandra din Bucureşti, cu „Harfa de iarbă” de Truman Capote.

În cinema, a avut până în prezent peste 60 de roluri, multe în pelicule celebre, iubite de public şi devenite de referinţă. Debutul în cinematografie a avut loc în 1971, cu filmul „Nunta de piatră” după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Piţa. Cu acest regizor, Diaconu s-a mai întâlnit de-a lungul carierei, jucînd în „Filip cel bun” (1975). De altfel, mulţi dintre regizorii de film care l-au solicitat o dată pentru vreun rol au făcut-o din nou, ulterior. Alexandru Tatos l-a distribuit, de pildă, în „Mere roşii” (1975), „Secvenţe” (1985) şi „Secretul armei… secrete” (1987), iar cu Virgil Calotescu a colaborat la îndrăgitele „Buletin de Bucureşti” (1982) şi „Căsătorie cu repetiţie” (1985).

Colaborarea cu Nae Caranfil i-a adus două roluri memorabile, în „Asfalt Tango” (1995) şi „Filantropica” (2002). Nu l-au ocolit nici regizorii din tânăra generaţie, Cătălin Mitulescu distribuindu-l în „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006), iar Igor Cobileanski dându-i rolul titular în „Tache” (2007). Cel mai recent, a jucat în „Caravana cinematografică” (2009), de Titus Muntean, „Poker” (2010) şi „Ultimul corupt din România” (2012), de Sergiu Nicolaescu.

Cu Lucian Pintilie a lucrat atât în film, cât şi în teatru. A jucat astfel în pelicula „De ce trag clopotele, Mitică” şi în spectacolele „Revizorul”, de Gogol, la Teatrul Bulandra, şi „Cum vă place”, de Shakespeare, la Teatrul Nottara.

S-a angajat la Bulandra, în 1972, la dorinţa lui Liviu Ciulei. A rămas în acest teatru un deceniu, după care a devenit actorul Teatrului Nottara. Spectacolele antologice ale Teatrului Bulandra în care a jucat sunt „A 12-a noapte” şi „Furtuna” de Shakespeare, ambele în regia lui Liviu Ciulei, şi „Răceala” de Marin Sorescu, în regia lui Dan Micu. La Nottara, a apărut, de asemenea, în puneri în scenă de referinţă, precum „Pădurea” de Ostrovski, în regia lui Constantin Marinescu, „Ultimul bal” după Liviu Rebreanu şi „Într-o dimineaţă” de Mihai Ispirescu, în regia lui Dan Micu.

A fost primul actor din România care şi-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990). A mai avut colaborări la Theatrum Mundi („Teatrul descompus” de Matei Vişniec, regia Cătălina Buzoianu) şi Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” („Ghetou” de Joshua Sobol, regia Victor Ioan Frunză).

În 1977 – 1978, a fost asistent la Actorie, la clasa Olgăi Tudorache, la IATC, instituţie în care a predat apoi cursuri de actorie, din 1991 până în 1998.

A scris volumele „Şugubina” (debut premiat de Uniunea Scriitorilor), „La noi cînd vine iarna” şi „Scaunul de pînză al actorului” (eseuri), toate apărute înainte de Revoluţie.