Mircea Diaconu: Sunt incompatibilul de serviciu al României. Se trage cu tunul în mine

Vicepreședintele executiv al PNL Mircea Diaconu se declară ''incompatibilul de serviciu al României'', transmite Agerpres. El spune că așteaptă o contestație din partea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) asupra candidaturii sale la alegerile europarlamentare, pentru ca instanța să stabilească dacă poate intra în cursa pentru Parlamentul European.
Romania TV
18 mart. 2014, 12:05
Mircea Diaconu: Sunt incompatibilul de serviciu al României. Se trage cu tunul în mine

„De-abia aștept și mi-am dorit să existe această contestație (a ANI-n.r.), îmi doresc să fiu contestat, ca să se judece într-o instanță românească, din fericire, chiar rapidă, măsura sancționării mele. Este o aberație, scrie foarte limpede în lege, ANI n-a citat exact și textul este așa: în cazuri de incompatibilitate și conflict de interese, persoana nu are voie să ocupe o funcție de demnitate publică virgulă, aici n-a mai apărut nimic în comunicatul ANI, cu excepția celor electorale. E vorba de dreptul normal, care face parte din drepturile universale ale omului, a alege și a fi ales, dreptul la a candida. Sunt niște drepturi cetățenești, care nu pot fi ridicate printr-o sancțiune administrativă, pentru că această chestiune ANI este de tip de administrativ. Or această restrângere de drepturi cetățenești se dă ca o pedeapsă complementară la alte pedepse mult mai grave, vezi Adrian Năstase”, a precizat, marți, la RFI, vicepreședintele executiv al PNL, întrebat dacă-și va retrage candidatura pentru Parlamentul European.

Mircea Diaconu se consideră „un om în care se trage cu tunul”. „Păi, dacă-i nedrept, că așa mi se pare mie și cu legea în mână, aș vrea să se facă dreptate și nu se poate decât așa, prin această contestație și judecare rapidă. Altfel, rămâne ca ANI și ca toată lumea care urlă, eu n-am voie să respir în România, pentru că sunt foarte vinovat, foarte vinovat pentru că am condus Teatrul Nottara, unii zic chiar bine”, afirmă el.

DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Spynews
Tzancă Uraganu, momente de tandrețe, în mașină, cu Laura Vass! Cum i-au surprins la ceas de seară, paparazzii Spynews.ro
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Mașina specială care va fi lansată în curând în România. Puțini au auzit de acest brand
Capital.ro
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
Playtech.ro
Cum se calculează pensia dacă ai contribuit în două țări diferite. Cât contează anii lucrați în străinătate
DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Jo susține că ar fi fost amenințată de Gheboasă: “Lasă că ne întâlnim noi…”. Motivul banal din care a început totul
Spynews
Horoscopul lunii aprilie, cu astrologul Remus Ionescu. Ce se întâmplă în viața fiecărei zodii
Evz.ro
Decizie cu impact major a Guvernului. Documentul care face dreptate pentru milioane de români
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
A apucat doar să mai strige. Șeful Salvamont Predeal ar fi suferit un infarct după ce a fost atacat de urs chiar pe stradă
Cancan.ro
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu se întoarce. Milioane de români au așteptat anunțul istoric: Vă asigur revenirea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Sondaj Verifield: Surpriza de pe locul 2 la prezidențiale. Pe cine ar vota românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cifrele lui Nicușor spun lucruri trăsnite: ce facem, ne ducem după „fenta” cu Ponta?