Mircea Dumitru: Administraţia centrală şi locală trebuie să se deschidă mai mult către tineri

Administrația centrală și cea locală trebuie să se deschidă mai mult către tineri, fără implicarea acestora în viitorul foarte apropiat în instituțiile românești neputându-se realiza schimbarea, a declarat ministrul Educației, Mircea Dumitru, luni, la deschiderea Programului Oficial de Internship al Guvernului, organizată la Biblioteca Națională.
Filip Stan
25 iul. 2016, 13:38
Mircea Dumitru: Administraţia centrală şi locală trebuie să se deschidă mai mult către tineri

Dragi tineri care ați obținut această poziție de interni pentru următoarele două luni, vreau să vă felicit pentru faptul că ați trecut prin această competiție foarte exigentă și că ați reușit să vă calificați pentru ca în următoarele două luni să veniți în administrație și să încercați, prin entuziasmul dumneavoastră, prin tinerețe, prin ideile foarte curajoase, pe care sunt sigur că le veți avea, să încercați să schimbați ceva din atmosfera și din modul de funcționare a instituțiilor noastre. Eu sunt profesor la Universitatea din București și cred că principalul meu privilegiu în fiecare an este acela de a avea în față un public care are exact aceeași vârstă, în timp ce vârsta mea se duce ușor-ușor spre pensie ca să zic așa. Pentru cei care lucrăm în învățământ știm foarte bine că legătura cu tinerii este absolut esențială pentru vitalitate, pentru tonusul intelectual și moral. Cred că și administrația centrală și administrația locală trebuie să se deschidă mai mult către dumneavoastră, pentru că așa cum bine știm, în momentul de față, perioada aceasta pe care o traversăm ar putea fi definită prin încercarea noastră foarte onestă, foarte sinceră de a schimba ceva în felul în care funcționează aceste instituții și avem nevoie de un motor puternic, avem nevoie de un vector tare care să ne tragă în față. Aceștia trebuie să fiți dumneavoastră. Și cred sincer că, fără ca dumneavoastră să vă implicați în viitorul foarte apropiat în instituțiile românești, nu vom putea face schimbarea de care avem nevoie„, le-a transmis ministrul Educației celor 200 de stagiari care participă la cea de-a patra ediție a Programului Oficial de Internship al Guvernului.

Mircea Dumitru s-a declarat convins că tinerii sunt cei care vor putea face din această țară un loc în care se trăiește într-un mod decent.

Din păcate, nici generația mea, nici generația părinților mei, poate că nici generațiile imediat după mine nu au reușit să facă ceea ce am promis, (…) ceea ce ne-am propus, până la capăt. E rândul dumneavoastră să ne arătați ceea ce puteți, ceea ce vreți și sunt absolut convins că într-un număr de ani veți putea să faceți din această țară și din acest stat un loc în care să trăim într-un mod decent, în care să nu ne fie jenă, de pildă, că suntem funcționari ai statului român sau că lucrăm în administrație (…)”, a mai spus ministrul Educației.

Acesta a precizat că așteaptă și un mesaj critic și constructiv de la tinerii care vor lua parte la acest program.

Vă aștept mâine la Ministerul Educației, știu că sunt 9 interni. (…) Vreau să ne vedem să vă arăt ministerul și, de ce nu, la sfârșitul acestei perioade, dumneavoastră să ne spuneți nouă ce ați văzut, ce nu vă place și să ne dați (…) un mesaj critic, dar și constructiv care să ne ajute în viitor„, a mai afirmat Mircea Dumitru.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri