Mircea Duşa: În România, sunt planificate peste 100 de exerciţii internaţionale în cursul acestui an

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat miercuri, la Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, că în țara noastră sunt planificate peste 100 de exerciții internaționale în cursul acestui an, iar, în acest moment, România este gazda exercițiului Trident Joust, "o premieră atât pentru militarii români, cât și pentru Comandamentul Aliat Întrunit de la Napoli".
Iulian Tudor
24 iun. 2015, 18:30
Mircea Duşa: În România, sunt planificate peste 100 de exerciţii internaţionale în cursul acestui an

Reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, în formatul miniștrilor apărării, desfășurată miercuri la Bruxelles, a fost dedicată, în principal, analizării stadiului și perspectivelor implementării Planului de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a Alianței, în condițiile schimbării semnificative a mediului de securitate, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.

Progresele realizate în revizuirea și optimizarea Forței de Răspuns a NATO reprezintă o formulă care va răspunde mult mai bine actualelor amenințări”, a spus ministrul apărării naționale, Mircea Dușa. În contextul susținerii necesității continuării măsurilor aliate de asigurare, ministrul Dușa a subliniat că, în țara noastră, sunt planificate peste 100 de exerciții internaționale în cursul acestui an și că, în acest moment, România este gazda exercițiului Trident Joust, „o premieră atât pentru militarii români, cât și pentru Comandamentul Aliat Întrunit de la Napoli”„, se mai arată în document.

Ministrul român a informat despre „progresele importante” realizate la nivel național în direcția constituirii celor două structuri de comandă — control aliate la București ( Unitatea multinațională de integrare a forțelor NATO / NFIU și Comandamentul multinațional de divizie Sud-Est / MND SE) și a apreciat contribuția statelor membre la încadrarea cu personal și operaționalizarea acestora, precum și pentru continuarea măsurilor de asigurare pe parcursul anului 2015 și în perspectivă, atât timp cât va fi necesar.

De asemenea, ministrul Apărării Naționale a salutat decizia miniștrilor aliați de adoptare a Pachetului de sprijin pentru dezvoltarea capabilităților de apărare pentru Republica Moldova, precizând că acesta reprezintă „o investiție nu numai în securitatea și stabilitatea acestei țări, ci și în propria noastră securitate”, și că ar trebui urgentată deschiderea unui Birou de legătură al NATO la Chișinău.

Un alt subiect pe agenda discuțiilor — adaugă MApN — a fost noul concept privind Planurile de răspuns gradual, care reprezintă, în opinia ministrului Dușa, „un semnal important și necesar privind importanța acordată de Alianță consolidării apărării colective”. „Mircea Dușa a apreciat însă că „eficiența noilor instrumente și concepte va depinde și de accelerarea procesului decizional aliat”„, precizează comunicatul.

Miniștrii apărării din țările membre ale NATO au făcut referire și la creșterea cheltuielilor pentru apărare, ministrul Mircea Dușa apreciind că România este „ferm angajată” în această direcție și că de alocarea fondurilor necesare apărării de către statele membre, în contextul actual de securitate, depinde „credibilitatea” Alianței Nord-Atlantice.

Sesiunea de miercuri a Consiliului Nord-Atlantic s-a desfășurat în cadrul Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, care are loc la Cartierul General al Alianței în zilele de 24 și 25 iunie.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Buletinele se schimbă în România. Ce dispare de pe cărțile de identitate
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Pilonul ll de pensii. Modificările pregătite de Guvern
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025. Ce meserie are soția magicianului Robert Tudor, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu. Verdictul venit dinspre CCR: Judecătorii vor ține seama
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Vânzările Tesla în Europa continuă să scadă, afectate de factorii politici și demografici
MediaFlux
Rusia se răzbună pe România. Mișcarea care l-a enervat rău pe Putin
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A murit după ce a fost internată în Spitalul Municipal București. Aici a contactat o bacterie periculoasă și a fost supusă unui tratament inuman