Mircea Duşa: Anul 2014 a fost unul dintre cei mai buni în privinţa bugetării Armatei

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat joi, la Cluj, că anul 2014 a fost unul dintre cei mai buni în ceea ce priveşte bugetarea Armatei Române, potrvit Agerpres.
Filip Stan
15 ian. 2015, 15:43
Mircea Duşa: Anul 2014 a fost unul dintre cei mai buni în privinţa bugetării Armatei

‘În anul 2013 şi în anul 2014 am găsit bani pentru înzestrarea şi modernizarea Armatei Române şi anul 2014 a fost unul dintre cei mai buni ani din ultimii opt referitor la bugetarea Ministerului Apărării Naţionale şi o serie din obiectivele care n-au fost realizate timp de 10 ani le-am realizat anul trecut. Dar pentru că într-un an nu se poate face tot ceea ce nu s-a făcut în 10 ani, avem în vedere ca în anii următori să atingem acel nivel de dotare şi modernizare a armatei şi a capacităţilor operaţionale necesar pentru a ne putea îndeplini misiunile, atât pe teritoriul naţional, cât şi în teatrele de operaţii’, a menţionat Mircea Duşa.

El a spus că în ceea ce priveşte aviaţia de transport, capabilităţile sunt realizate în acest moment. ‘În momentul de faţă, din punct de vedere al aviaţiei de transport strategic, trupe şi cargo, avem capabilităţile realizate. Avem cele trei avioane C130, care sunt avioane de cursă lungă şi odată cu aducerea avionului 7 încheiem acest program, un program de succes de dotare a aviaţiei de transport strategic şi cargo cu avioane Spartan, care sunt foarte utile, atât pentru misiuni militare, cât şi pentru misiuni civile’, a precizat Mircea Duşa.

Întrebat de jurnalişti despre o serie de comentarii ale unor analişti militari privind dotarea insuficientă a Armatei Române, Mircea Duşa a spus că ar fi vorba de aprecieri tendenţioase.’Eu n-aş comenta ce se apreciază de unii experţi militari, eu cunosc realităţile actuale ale Armatei Române, iar a face aprecieri, poate uneori tendenţioase, la adresa Armatei Române nu este corect’, a subliniat Mircea Duşa.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a participat, joi, la ceremonia militară de predare-primire a comenzii Diviziei 4 Infanterie ‘Gemina’, divizie care va fi condusă de generalul de brigadă Ioan Manci, care îi ia locul generalului de brigadă Adrian Tonea, numit locţiitor la comanda Statului Major General.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Ideea inedită a unui român pentru o vacanță ieftină în Grecia. Postarea lui a generat mari controverse
Capital.ro
Ilegal în România în orice zi din an. Se consideră infracțiune. Faci închisoare până la 7 ani
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Litoralul românesc în anii '80, marea piață neagră a Europei de Est. Ce averi făceau bișnițarii polonezi în vacanțele la Marea Neagră
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
De ce îl urăsc Harry și Meghan pe Prințul William. Culisele marii gelozii din Familia Regală
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de lei, într-un restaurant din Neptun
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Amendă între 580 și 725 de lei. E interzis să faci asta în mașină
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
Român arestat în Italia cu 2 kilograme de cocaină după o urmărire spectaculoasă
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!