Mircea Ionescu-Quintus a fost înmormântat luni, în Cimitirul Viişoara, din Ploieşti

Mircea Ionescu-Quintus, decedat la vârsta de 100 de ani, a fost condus luni după-amiază pe ultimul drum de sute de persoane. Fostul președinte de onoare al PNL a fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Viişoara din Ploieşti.
Filip Stan
18 sept. 2017, 04:59
Mircea Ionescu-Quintus a fost înmormântat luni, în Cimitirul Viişoara, din Ploieşti

Slujba de înmormântare a lui Mircea Ionescu Quintus a început în jurul prânzului la Biserica „Buna Vestire”. La slujba care a durat aproximativ o oră au participat printre alții președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, vicepremierul Grațiela Gavrilescu, președintele PNL, Ludovic Orban, prefectul de Prahova, Mădălina Lupea, precum şi senatori şi deputaţi din alte partide politice. 

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost acoperit cu steagul tricolor și a fost scos din biserică de jandarmi, cortegiul funerar trecând și oprind preț de câteva minute prin fața locuinței familiei Quintus, a Muzeului de Artă „Ion Ionescu Quintus” amenajat în clădirea care a fost casa părintească a fostului senior liberal și prin fața Palatului Administrativ, îndreptându-se ulterior spre cimitir.

Mircea Ionescu-Quintus a fost înmormântat cu onoruri militare, iar la finalul ceremonialului tricolorul cu care a fost învelit sicriul a fost predat familiei defunctului.

Mircea Ionescu Quintus a murit, vineri, la domiciliul său din Ploieşti, la vârsta de 100 de ani.

Născut în 1917, în plin Război Mondial, Mircea Ionescu Quintus s-a înscris în PNL la vârsta de 19 ani, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost deţinut politic în perioada comunistă, iar după Revoluţie a fost preşedinte al PNL, ministru al Justiţiei, deputat şi de două ori senator.

Mircea Ionescu Quintus a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis în luna martie, cu o zi înaintea împlinirii vârstei de o sută de ani. Ceremonia a fost ultimul eveniment public la care a participat seniorul.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cel mai căutat oraș din România. Se poate transforma în poarta Europei, e înconjurat de stațiuni de top și ar putea să dea lovitura în următorii ani
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Traian Băsescu și alegerile din 2004. Mărturii după două decenii
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI