Mircea Lucescu a fost operat în Ucraina de coxartroză. Primul anunţ de la Dinamo Kiev

În vârstă de 77 de ani, Mircea Lucescu antrenează Dinamo Kiev din 2020. Antrenorul român va face recuperarea tot în Ucraina.
Filip Stan
01 mai 2023, 23:58
Mircea Lucescu a fost operat în Ucraina de coxartroză. Primul anunţ de la Dinamo Kiev

Tehnicianul Mircea Lucescu a fost operat la picior de coxartroză, a anunţat clubul Dinamo Kiev, care a precizat că intervenţia chirugicală a fost un succes, iar antrenorul este „într-o dispoziţie excelentă”. Decizia de a se opera în Ucraina, şi nu în ţările europene, a fost luată de antrenorul principal după meciul cu Şahtior, pentru a-şi arăta angajamentul şi susţinerea faţă de Ucraina şi poporul ucrainean. De asemenea, el a decis să rămână aproape de echipă şi să monitorizeze procesul de pregătire al acesteia, notează Dinamo Kiev.

Potrivit sursei citate, Lucescu va începe recuperarea sub supravegherea medicilor din Kiev. Situaţia se află, de asemenea, sub controlul personalului medical al lui Dinamo, care îl va ajuta pe antrenor să treacă printr-o recuperare rapidă şi de succes la Kiev.

Mircea Lucescu, operat în Ucraina. Boala care îi dă bătăi de cap tehnicianului lui Dinamo Kiev
„Antrenorul este într-o dispoziţie excelentă, cu o stare de spirit bună şi este deja nerăbdător să se apuce de treabă. Luni, el a făcut deja primii paşi în jurul secţiei. Mircea Lucescu transmite salutări echipei şi fanilor săi”, a precizat Dinamo Kiev. Din cauza stării sale de sănătate şi a necesităţii de a fi operat de coxartroză, antrenorul dinamovist Mircea Lucescu a fost nevoit să îşi delege temporar atribuţiile către asistentul său Oleksandr Shovkovskyi.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Ce salariu trebuie să ai, de fapt, pentru un credit de nevoi personale de 5.000 de euro. Câți bani dai înapoi preț de 5 ani și cât e rata lunară. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Greșeala de pe autostradă care te poate lăsa fără permis pe loc . Mulți șoferi o comit fără să-și dea seama
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cinci mâncăruri imposibil de făcut. Și cei mai experimentați chefi le ratează
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât