Mircea Lucescu, prezentat oficial de Dinamo Kiev. Declaraţie-şoc: „Nu mă dezic de Şahtior Doneţk!”

Mircea Lucescu a fost prezentat, joi, la o zi după ce a împlinit 75 de ani, ca noul antrenor al lui Dinamo Kiev, prin intermediul unei videoconferințe.
Filip Stan
30 iul. 2020, 10:26
Mircea Lucescu, prezentat oficial de Dinamo Kiev. Declaraţie-şoc:

Igor Surkis, patronul lui Dinamo Kiev, a vorbit peste 20 de minute cu ziariștii, ridicând tonul atunci când s-a referit la ultrași, care au contestat numirea lui Mircea Lucescu. Apoi, a intrat „Il Luce” în direct, de la baza de pregătire a noii echipe, de la Koncea-Zaspa. Îl avea alături pe Emil Caras, secundul său moldovean, care i-a fost și translator. Timp de 40 de minute, a răspuns întrebărilor reporterilor locali. În română, cu traducerea asistentului.

Jurnaliștii erau interesați în primul rând de relația sa cu Șahtior și cu patronul său, Rinat Ahmetov. „Nu am discutat înainte cu el, ci după ce am semnat. Mi-a urat succes, i-am explicat de ce am făcut lucrul acesta. Voiam să mă întorc într-un fotbal în care am fost înconjurat cu dragoste”, a declarat Mircea Lucescu.

„Șahtior este istorie pentru mine. O istorie extraordinară, dar istorie. Sentimentele, emoțiile sunt în continuare. Eu nu mă dezic de ce s-a întâmplat în acea perioadă, dar eu sunt un antrenor profesionist și știu să împart lucrurile. Știu ce înseamnă emoțiile, sentimentele, dar știu și ce înseamnă datoria profesională”, a mai spus „Il Luce”.

Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev. Salariu uriaş pentru „Il Luce”

Mircea Lucescu a explicat că „provin dintr-un campionat italian unde antrenorii sunt superprofesioniști, iar schimbările între echipe sunt dese. Capello, Lippi, Zaccheroni, mulți au procedat astfel. Mourinho, în Anglia, a fost la Chelsea, Manchester United și Tottenham. Antrenori care au câștigat cu cluburile respective nu s-au desprins emoțional când au plecat, dar s-au desprins profesional. Președintele lui Dinamo Kiev m-a invitat, cerându-mi ajutor pentru a-i sprijini pe acești tineri talentați să crească. Nu-l puteam refuza, sper să-mi aducă satisfacție ce am început aici. Asta e prima mea datorie aici, să-i fac să crească pe jucători, cu gândul la performanță. Vreau să-i propulsez spre marile cluburi ale Europei”.

„Nu am venit aici să-mi iau nicio revanșă față de Șahtior. Am numai respect față de ce s-a întâmplat acolo, pentru jucători, pentru conducere, pentru fani. Însă eu vreau să trăiesc în lumea fotbalului, bucurându-mă de rezultate”, a încheiat Mircea Lucescu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Catalogul Kaufland cu oferte pentru Paște. Se vând doar în Vinerea Mare și în Sâmbăta Mare, sunt la reducere și au prețuri excelente. Retailerul nu a glumit deloc
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI