Mircea Lucescu, prima declaraţie ca antrenor al lui Zenit St. Petersburg. Ce spune românul

Mircea Lucescu, care a fost numit, marţi, antrenor al echipei Zenit Sankt Petersburg, a declarat că este o mare onoare să pregătească formaţia rusă, fiind nerăbdător să înceapă activitatea.
Filip Stan
24 mai 2016, 17:22
Mircea Lucescu, prima declaraţie ca antrenor al lui Zenit St. Petersburg. Ce spune românul

Este o mare onoare să fiu antrenor la Zenit. Ştiu potenţialul echipei, ştiu ce vor fanii de la această echipă, vor succes în Europa. Îmi aduc aminte că Timoşciuk a mers la Zenit şi mereu mi-a plăcut să-l urmăresc jucând aici. A fost frumos când Zenit a câştigat titlul cu el în 2007 şi apoi alte trofee. Cred că putem reuşi şi noi asta. Zenit are tot ce este necesar pentru acest job. Încă nu m-am întâlnit cu jucătorii, dar mai este timp„, a declarat Mircea Lucescu, conform site-ului oficial al grupării ruse.

Citeşte şi Mircea Lucescu a ales Rusia. O va antrena pe Zenit St. Petersburg

Mircea Lucescu a apreciat că Sankt Petersburg este unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume şi a subliniat că este extrem de entuziast şi abia aşteaptă să înceapă munca. „La începutul lunii iunie voi veni la Zenit. Acum mă pregătesc să mă duc la finala Ligii Campionilor, iar apoi ne vom apuca de treabă. Zenit are jucători puternici, eu vreau să dezvolt echipe, iar rezultatul depinde de munca noastră comună. Vreau să văd ce calităţi au şi să ajut jucătorii tineri. Îmi place să joc cu tineri. Ei au entuziasm şi dorinţa de a reuşi„, a adăugat Lucescu.

El speră să fie susţinut de fani, deoarece orice echipă luptă pentru suporteri. „Fără fani nu există o echipă bună. Şi vreau să aibă încredere în jucători, în club, aşa că îi voi asigura că vom da totul pentru a-i face fericiţi„.

DailyBusiness
Decizia momentului! Românii află dacă se vor vaccina obligatoriu începând cu anul acesta
Spynews
Elena Udrea rămâne în spatele gratiilor! Decizie de ultimă oră a Instanței Supreme
Bzi.ro
Gabriela Cristea a făcut celebra ciocolată din Dubai: „Ce frumos se vede cu aurul acesta!”
Fanatik.ro
Cea mai mare țeapă pentru românii care vor să-și pună panouri fotovoltaice pe casă. Unii au rămas deja fără bani
Capital.ro
Șoferii cu mașini pe benzină, taxați în plus în România. Se aplică de azi, 1 octombrie
Playtech.ro
Delia a AJUNS de nerecunoscut! Doamneee ce și-a făcut la față!!! Arată ca Loredana Groza
DailyBusiness
Vestea cea mare! O nouă majorare a pensiilor, după actuala recalculare
Adevarul
Operaţiunea „Săgeţile Nordului”. Divizia armatei israeliene care a rupt spatele Hamas este vârful de lance al invaziei din Liban
wowbiz.ro
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Spynews
Cât a mers darul la nunta lui Marian Mexicanu cu Ana Maria. Sute de invitați s-au distrat la petrecere
Spynews
22 de elevi și trei profesori morți! Autocarul cu care au plecat în excursie a luat foc / FOTO
Evz.ro
A început marele război. primele rachete au fost lansate
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
kanald.ro
„Astăzi a plecat la Domnul”. El este Ion, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier, în Italia. Bărbatul participase la o slujbă religioasă înainte de tragedie
Cancan.ro
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai suportă situația. Imagini dezolante
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Elena Udrea. Instanța Supremă a anunțat fix acum
StirileBZI
Aceste anvelope devin interzise de la 1 octombrie! Toți șoferii vor fi sancționați
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
stirilekanald.ro
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
substantial.ro
Elena Lasconi propune declararea lui Viktor Orban persona non grata în România
MediaFlux
Se dau VOUCHERE de 660 de LEI! Românii care vor BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum se încasează șpaga la DSVSA Ilfov