Mircea Miclea, despre bursele de merit sub media 5: S-a transmis un mesaj că nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. Din punct de vedere social e ruinător. Ridicăm la rang național o “șmecherie”

Mircea Miclea, fost ministru al Educației, spune prin modul în care s-au aplicat acum bursele acestea s-a transmis un mesaj greșit că nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi la nivelul clasei. ”Din punct de vedere social e ruinător să ridicăm la rang național o șmecherie”, spune Mircea Miclea pentru Edupedu.ro.
Filip Stan
15 nov. 2023, 09:51
Mircea Miclea, despre bursele de merit sub media 5: S-a transmis un mesaj că nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. Din punct de vedere social e ruinător. Ridicăm la rang național o “șmecherie”

Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Mircea Miclea, fost ministru al Educației, spune, referitor la această situație, că ar fi trebuit stabilit un prag pentru acordarea burselor de merit, pentru că “modul în care s-au aplicat acum bursele de merit anul acesta s-a transmis un mesaj care sună în felul următor: nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. Exact ce face orice șmecher care nu ajunge unde ajunge prin performanțe, prin muncă și prin învățare, ci prin plasarea lângă cineva undeva într-un post etc. Adică ridicăm la rang național o șmecherie”.

Potrivit fostului ministru al Educației, Mircea Miclea, acest criteriu de acordare a burselor de merit pentru primii 30% dintr-o clasă “se poate aplica dacă evaluarea va fi standardizată în sensul bun, nu în sensul mecanic de birocrație a evaluării”.

Citește și: Cum a reacționat un elev cu media 4, după ce a aflat că primește bursă de merit. „Cui nu-i trebuie atâția bani?”

”În plus, elevii trebuie premiați cât au crescut ei de la ultima evaluare față de înșiși. La fel și prestația profesorilor, dar asta este ceva prea sofisticat, nu cred că ministerul actual poate să ducă așa ceva”, a mai spus Mircea Miclea pentru Edupedu.ro.

 

Când primesc elevii bursele pentru septembrie și octombrie

Elevii români își primesc bursele din anul școlar 2023-2024 începând din 15 noiembrie, iar acestea acoperă lunile septembrie și octombrie și vor reprezenta 1,2 milioane de burse.

Ministerul Educației a virat către fiecare inspectorat școlar județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București sumele aferente plății burselor școlare, ceea ce permite respectarea, la nivel local, a termenului stabilit pentru plata către beneficiari, respectiv 15 noiembrie.

Sumele corespund necesarului solicitat de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București pentru plata burselor pe lunile septembrie și octombrie 2023.

După data de 15 noiembrie, termenul-limită pentru plata burselor pe lunile septembrie și octombrie 2023, Ministerul Educației va solicita inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București situația plăților, pentru a identifica, dacă este cazul, eventualele disfuncționalități, astfel încât acestea să fie remediate în cel mai scurt timp.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Teodorei Marcu! Soțul ei, Alex, își ia rămas bun de la ea | FOTO
Bzi.ro
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui miliardar – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Produsul alimentar adorat de români și care se face acum din dioxid de carbon. Un nume greu susține afacerea
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordin de la UE: Proprietarii de apartamente trebuie să plătească
Playtech.ro
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine sumarul de cont
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Ce investiții vor să facă fiii lui Donald Trump în România
wowbiz.ro
„Se uită spre cer cu copilul în brațe. Nu a rostit niciun cuvânt” Imagini cutremurătoare cu durerea unui soț care nu mai are cuvinte! Alex Marcu, devastat,
Spynews
Fiica lui Liviu Vârciu se pregătește să se opereze! Fanii o sfătuiesc să renunțe la intervenția estetică. Despre ce este vorba
Spynews
Andreea Bălan se căsătorește în 2026! Unde va avea loc nunta artistei cu Victor Cornea
Evz.ro
Lovitură cruntă pe piața imobiliară. „Lebăda neagră” prăbușește prețurile
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Imagini copleșitoare de la înmormântarea Teodorei Marcu! Ce gest a făcut soțul ei în momentul în care sicriul a coborât în groapă
Cancan.ro
Gestul făcut de Alex Marcu, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al Teodorei Marcu cobora în groapă. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. S-a aflat ce a făcut în Austria și ce legături are cu Rusia
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Marele absent de la înmormântarea Teodorei Marcu. Ce persoană importantă nu a putut ajunge și din ce motiv
MediaFlux
Taxare pentru pensiile mai mare de 3.000 de lei. Anunț oficial de la șeful Casei de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum l-a „împachetat” stilistul Casei Regale pe Nicușor Dan, fără să-i șifoneze prea tare imaginea