Mircea Păcurariu a murit. Cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române s-a stins la vârsta de 88 de ani

Părintele academician prof. dr. Mircea Păcurariu a încetat din viață, miercuri, 13 ianuarie, la domiciliul său, înconjurat de familie și de câțiva apropiați, anunță Mitropolia Ardealului.
Alina Costache
13 ian. 2021, 22:42
Mircea Păcurariu a murit. Cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române s-a stins la vârsta de 88 de ani
Părintele academician Mircea Păcurariu. FOTO: evzdetransilvania.ro

Mircea Păcurariu a murit la vârsta de 88 de ani. Sicriul cu trupul părintelui academician Mircea Păcurariu se află depus la Catedrala mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu, unde un sobor de preoți condus de ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat o slujba de pomenire.

Academicianul Mircea Păcurariu va fi înmormântat vineri, 15 ianuarie.

Academicianul Mircea Păcurariu a murit. A fost autorul unui număr impresionant de lucrări și studii

Acesta a văzut lumina zilei în localitatea Ruși, județul Hunedoara, într-o familie de preot. A urmat cursurile Liceului „Decebal” din Deva (1943-1951), apoi ale Facultății de Istorie a Universității din Cluj (1951-1952), ale Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1952-1956), iar apoi a urmat cursuri de doctorat la zi, la specialitatea Istoria Bisericii Române la Institutul Teologic din București (1956-1959).

Și-a susținut doctoratul în 1968.

Citeste si ÎPS Casian Crăciun susține vaccinarea: „Cine crede că Dumnezeu lasă pe cineva să moară de la vaccin se înșală amarnic. Medicii știu mai bine, ei nu se vaccinează cu moarte”

A fost profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1959-1961), decan al Facultății de Teologie din Sibiu (1992-2000), iar în perioada 1990-1992 a fost suplinitor al aceleiași catedre la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași.

A fost hirotonit diacon în 1970, preot în 1971, hirotesit iconom stavrofor în 1976. În octombrie 1997 devine membru corespondent al Academiei Române.

Pe 26 noiembrie 2015 a devenit membru titular al Academiei Române. A primit distincția „Doctor Honoris Causa” al Universității „1 decembrie 1918” din Alba Iulia, al Universității „Vasile Goldiș” din Arad, al Universității din Oradea și al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Este autorul a numeroase lucrări și studii în domeniul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române și nu numai, cele mai cunoscute fiind manualele pentru Seminariile Teologice și pentru Facultățile de Teologie pentru această disciplină teologică, Dicționarul Teologilor Români, cele legate de viață și activitatea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, despre viața Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Volumele de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române sunt considerate a fi reprezentative pentru literatura de specialitate.

În 2012 a devenit cetățean de onoare al municipiului Sibiu.

Citeste si Părintele Visarion Alexa susţine vaccinarea: „Îl numeşti pe Hristos doctor, dar nu crezi în doctorul pe care tot Hristos l-a pus pe pământ? Actul medical este nobleţea lui Dumnezeu”

Mircea Păcurariu a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer de președintele României, Emil Constantinescu; a primit Medalia de Merit din aur din partea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. A primit „Crucea patriarhală” de la patriarhii Iustin Moisescu (1977), Teoctist Arăpașu (2001) și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în 2009.

De asemenea, în 2007 a primit „Crucea șaguniană” din partea IPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

 

DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, de fapt. Are beneficii uimitoare, dar mulți români o evită pentru că se prepară mai greu
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis la alegeri în 2025?! Comisia SIE a anunțat chiar acum
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Imaginea virală cu un bolid de lux lângă o căruță, pe șosea, le-a aprins imaginația românilor: „România, țara tuturor bugetelor”
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Lege fundamentală pentru români. Cum vor fi apărați de escroci
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Răzbunare sângeroasă în Bistrița-Năsăud. Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a fost ucis în urma unui conflict violent. Printre agresori se numără și doi minori
Cancan.ro
Laura Vicol, scoasă din arest și transportată de urgență la spital! Ce dureri acuza 'avocata interlopilor'
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Atac fără precedent la adresa lui Călin Georgescu: Vom fi surprinși că am votat un debil mintal, două milioane de oameni
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut acum în mod miraculos
substantial.ro
Guvernul Finlandez Propune Interzicerea Achizițiilor Imobiliare pentru Cetățenii Țărilor Agresive
MediaFlux
TAXA care DISPARE pentru cei care stau LA BLOC. S-a DECIS în Guvern
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Locomotivele fabricate în România care rup norii în Europa. Nu țin cont de vreme (VIDEO)