Mircea Radu, noul director de comunicare al TVR. Anunţul a fost făcut oficial: „Va îndeplini şi sarcinile de coordonator”

Mircea Radu este noul director de comunicare al TVR. Prezentatorul TV va ocupa, din iulie, funcția de Șef Serviciu Comunicare, Relații Publice și Protocol, după cum au fost anunțați angajații instituției publice. 
Romania TV
01 iul. 2020, 16:42
Mircea Radu, noul director de comunicare al TVR. Anunţul a fost făcut oficial:

În același timp, Mircea Radu este și consilier al președintelui TVR Doina Gradea. Din ianuarie 2020, în această calitate, are atribuții pe zona editorială și de imagine a televiziunii publice.

Consilier în management al Preşedintelui-Director General al TVR, Doina Gradea, atribuţiile sale fiind legate de proiectele editoriale şi de imagine ale televiziunii publice, Mircea Radu va îndeplini şi sarcinile de coordonator cu atribuţii de Șef Serviciu Comunicare, Relații Publice și Protocol„, este anunţul făcut de TVR.

La finalul lui 2019, Mircea Radu a prezentat și emisiunea „Down the road. Aventura”, în care opt tineri cu sindrom Down vor porni într-o călătorie prin țară.

Mircea Radu a fost, de-a lungul anilor, gazdă a unor emisiuni precum „Telejurnal”, „ÎnTrecerea anilor” şi coprezentator „Femei de 10, Bărbaţi de 10”.

În decembrie 2017, Mircea Radu a părăsit postul public pentru a se întoarce în Antena 1, la cârma unei noi emisiuni, „Ie, Românie”. Producția a aut rezultate modeste de audiență și a fost mutată din grilă după câteva ediții. După această colaborare, Mircea Radu nu a mai avut niciun alt proiect cu Antena 1.

Lucruri neştiute despre Mircea Radu. Decizia pe care a luat-o după ce a fost la o mănăstire: „S-a întâmplat în urmă cu 14 ani”

Mircea Radu, primele declaraţii despre soţia sa

Mircea Radu, fostul prezentator al celebrei emisiuni „Din dragoste”, a fost ani de zile unul dintre cei mai vânați burlaci. Acum, când este soț și tată, a vorbit în premieră despre familia sa.

Mircea Radu a fost una dintre marile vedete ale anilor 2000. „Vedetism? Ha! Mă faci să râd… Dacă vei citi orice interviu dat de mine în acea perioadă, vei vedea cum spun că nu există vedete de televiziune în România, ci doar persoane publice, notorii, îndrăgite sau antipatice„, a spus Mircea Radu pentru Viva!.

Actualul prezentator de la TVR a recunoscut că au fost momente în care banii și faima au contat mai mult ca orice.

Atunci când eram student și pe nicăieri, asta se întâmpla înainte de a lucra în radio, îmi doream bani și faimă (bani pot acum să-nțeleg pentru că nu aveam, dar faimă? De ce doream faimă nu-mi aduc aminte…). Apoi, astea au trecut pe locul doi, trei până la a fi de la sine-nțelese. Nu consider că am avut de plătit un preț mare, nu sunt vedetă la Hollywood să nu pot ieși din casă decât cu barbă falsă, ci că atenția oricui asupra mea, la restaurant, pe stradă, în parc, face parte din fișa postului„, a mărturisit Mircea Radu.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Marian Golea anunță semnul bântuit de Steaua morţii. Cine are un an dificil, cumpănă mare în iunie, potrivit zodiacului chinezesc
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tragedie în Vinerea Mare. Marele fotbalist a pierdut lupta cu cancerul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI