Mircea Sandu, anunţ ULUITOR: „Am ajuns să…”. Nimeni nu s-ar mai fi aşteptat la aşa ceva

Mircea Sandu a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că renunţă la postul de preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), în care fusese numit de Adunarea Generală a forului naţional, şi i-a cerut demisia lui Răzvan Burleanu din funcţia de preşedinte al FRF.
Filip Stan
08 aug. 2014, 09:02
Mircea Sandu, anunţ ULUITOR:

Mircea Sandu a explicat că renunţă la funcţia onorifică primită după retragerea de la conducerea executivă a FRF întrucât nu vrea să fie părtaş la „falimentul” acesti for.

„Nedorind să particip la falimentul FRF am decis ca astăzi să renunţ la funcţia de preşedinte de onoare al FRF, inclusiv la contractul de rentă viageră. Lehamitea la care am ajuns astăzi mă determină să mă retrag şi să renunţ la funcţia de preşedinte de onoare şi la renta viageră”, a afirmat Sandu, care a condus FRF până la începutul lunii martie, când a fost Răzvan Burleanu a fost ales preşedinte al forului naţional.

Sandu a mai spus că nu doreşte să fie „părtaş la fărădelegile şi performanţele negative ale actualei conduceri a FRF”. „Nu pot să accept ca numele meu să fie asociat cu o gaşcă de impostori. Nu accept să fiu propus la funcţia de vicepreşedinte UEFA de către o federaţie în care nu mă regăsesc. La FRF toate uşile sunt închise astăzi. Au fost daţi oameni afară pentru că au bătut la uşa şefilor de acolo. Nu există transparenţă”, a comentat Sandu.

Mircea Sandu a mai subliniat că prin renunţarea la titlul de preşedinte de onoare al FRF se detaşează şi se dezice „de laşitatea oamenilor din Adunarea Generală şi din Comitetul Executiv şi de managementul promovat de Răzvan Burleanu”. „Sunt impostori, pentru că ei mint cum respiră. În contract mă angajam să susţin cu toată puterea mea organizare Euro 2020 la Bucureşti. Iar Mihalache (Dumitru Mihalache, n. red.), pe care l-a dat afară, e cel mai bun din România la organizare, a fost project manager la finala Europa League din 2012′, a mai afirmat Sandu.

„Pentru că minte cum respiră, îi cer demisia din funcţia de preşedinte (lui Burleanu, n. red.). Sunt convins că nu va renunţa. De astăzi, Burleanu trebuie să ştie că nimeni nu va mai da crezare vorbelor sale cu care fardează falsul şi minciuna. Minciuna impune demisia lui. Refuz să mai candidez pentru Comitetul Executiv UEFA la eventuala propunere a acestor indivizi. Voi face o opoziţie constructivă”, a subliniat Sandu.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, ceruse pe 1 iulie ca Mircea Sandu să renunţe la renta viageră pe care o primea.

Adunarea Generală extraordinară a FRF a dezbătut la data de 28 iunie validarea contractului de rentă viageră a preşedintelui onorific Mircea Sandu şi a decis prin vot majoritar să anuleze toate privilegiile de care se bucura fostul preşedinte. Prin vot, membrii afiliaţi i-au retras lui Mircea Sandu calitatea de administrator al CNAF Mogoşoaia şi au împuternicit federaţia şi o casă de avocatură să anuleze contractul de rentă viageră.

Potrivit lui Burleanu, Mircea Sandu beneficia de o rentă de 5.000 euro lunar plus taxe, doi angajaţi cu 25.000 lei net, o maşină de lux plus combustibil, călătorii la clasa business şi diurnă de 500 de euro pe zi.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
David Popovici, între credință și îndoială. Ce i-a răspuns unui copil care l-a întrebat despre Dumnezeu. Ce spune părintele Necula despre Creator
Capital.ro
Ce să NU faci de Înviere și prima zi de Paște. Interdicție pentru credincioșii din România
Playtech.ro
Pensionarii vizați de noile modificări legislative. Situații în care vor fi obligați să returneze pensiile încasate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Clarvăzătoarea supranumită „Baba Vanga a Japoniei” face o profeție înfiorătoare. Un dezastru urmează să lovească lumea în curând
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un desert uitat, din copilărie. Prăjitura care seducea
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu. Iubita actriță ne-a părăsit. A fost cea mai strălucitoare stea pe scenă și la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști. Rugăciunea prin care toți credincioșii care o citesc de Paște au parte de minuni în viața lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât