Mircea Toader le face ochi dulci liberalilor, după alegeri: Aşteptăm PNL să vină în zona de dreapta

Şeful grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat, la România TV, că prioritară pentru partidul din care face parte, adăugând că o componentă esenţială a acestui plan ar fi revenirea PNL alături de partidele cu care împărtăşeşte aceeaşi ideologie.
Romania TV
11 dec. 2012, 12:57
Mircea Toader le face ochi dulci liberalilor, după alegeri: Aşteptăm PNL să vină în zona de dreapta

Mircea Toader a explicat că „a coagula dreapta din România rămâne un obiectiv major şi fundamental” şi a precizat că, dacă parlamentarii celorlalte formaţiuni din ARD nu vor putea constitui separat grupuri parlamentare, aceştia „se vor integra în grupul parlamentar al PDL. „Modul în care vom conlucra în Parlament vom vedea care va fi. Dacă nu pot să facă grupuri, se vor integra în grupul nostru parlamentar. Dar tot ce este pe zona de dreapta – şi aşteptăm până la urmă să vină şi PNL lângă noi – trebuie să putem să creăm o forţă de dreapta capabilă de a contrabalansa zona socialistă din România. PNL aşteptăm, la un moment pe care îl consideră dânşii, să vină tot în zona de dreapta, aşa cum le e locul în mod normal„, a spus Mircea Toader.

Referitor la posibile schimbări la vârf în PDL, după eşecul în alegeri, Mircea Toader a spus că acestea trebuie decise în funcţie de obiectivele partidului pentru următoarele alegeri: „Nu putem discuta de restructurarea partidului şi de demiterea preşedintelui partidului. Vom decide în structurile noastre. Drumul pe care trebuie să-l parcurgă PDL este în funcţie de obiective, în funcţie de ele vom stabili dacă este nevoie de modificări în structura de conducere„.

Mircea Toader a candidat pentru un nou mandat de deputat în Colegiul 2 din Galaţi la alegerile parlamentare, unde a obţinut 24,29%, fiind învins de către candidatul USL Laurenţiu Chirvăsuţa, care câştigat cu 56,32% din voturi, închizând colegiul. Toader ar putea ajunge, totuşi, în Parlament la redistribuirea mandatelor, fiind candidatul ARD care a obţinut cele mai multe voturi în judeţul Galaţi.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Cum se spală, de fapt, corect, rufele colorate. Pontul care păstrează culorile vii o perioadă lungă
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Schimbări la Legea viitorilor pensionari! Noutatea de care orice angajat trebuie să afle urgent pentru a...
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Drama unui fotbalist român. I-a fost amputat un picior
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Tichete sociale de 2.000 de lei pentru mamele vulnerabile! Află cum poți beneficia de acest ajutor și ce poți face cu banii
MediaFlux
Planuri pentru candidatura lui Ilie Bolojan la prezidențiale. Ce au discutat Elena Lasconi și Marcel Ciolacu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti