Courtney Stodden a încălcat toate regulile vestimentare de bun simţ: a ieşit la jogging pe tocuri, nu se desparte de sandalele ei de stripteuză şi nu ratează nicio ocazie pentru a-şi arăta silueta în cele mai mulate ţinute, scrie acasatv.ro.
Star-ul de reality show a ieşit în oraş alături de soţul său îmbrăcată în colanţi cu imprimeu de leopard, un top bej, minuscul, pantofi nude, cu tocuri ameţitor de înalte şi obişnuita ei coafura înfoiată.
Soţul ei a făcut notă discordantă cu ţinuta lui Courtney: Doug Hutchinson a purtat jeanşi, un tricou negru şi o şapcă întoarsă invers.
Cei doi participă la un reality show de terapie a cuplurilor, iar psihologul emisiunii s-a declarat şocată de ceea ce a descoperit la relaţia lor. „Am venit aici convinsă că ea este o victimă şi el este un prădător. Am descoperit pe parcurs că ea este cea care deţine puterea în relaţia lor”, a spus psihologul.