Mirel Palada îşi cere scuze pentru limbajul folosit pe Facebook

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, a prezentat, marţi, scuzele sale publice tuturor celor care "s-au simţit ofensaţi" de felul în care s-a exprimat, zilele trecute, pe pagina sa de Facebook, transmite Agerpres.
Romania TV
19 aug. 2014, 18:12
Mirel Palada îşi cere scuze pentru limbajul folosit pe Facebook

„Prezint scuzele mele publice tuturor celor care s-au simţit ofensaţi de maniera în care m-am exprimat pe pagina personală de Facebook zilele trecute la adresa unor jurnalişti. Respect dreptul la liberă exprimare al fiecărui jurnalist şi consider esenţial rolul presei într-o democraţie. Cât voi fi purtător de cuvânt al Guvernului voi aprecia munca făcută cu onestitate de către jurnalişti şi voi face tot ce-mi stă în putere să apăr principiile profesionalismului, responsabilităţii sociale, toleranţei, bunului simţ şi apărării democraţiei şi statului de drept”, declară Mirel Palada, într-o scrisoare adresată preşedintelui Clubului Român de Presă, Indira Crasnea, document pe care l-a postat, marţi după-amiază, pe contul personal de Facebook.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului îşi începe postarea care însoţeşte scrisoarea amintind „îngrijorarea” exprimată de Clubul Român de Presă faţă de modul său de exprimare.

„Clubul Român de Presă şi-a arătat recent îngrijorarea faţă de maniera în care m-am exprimat la sfârşitul săptămânii trecute pe Facebook. Apreciez preocuparea dânşilor privind relaţia dintre instituţiile publice şi jurnalişti şi le ofer scuzele publice pe care le-au solicitat”, precizează Mirel Palada, în postarea de marţi de pe contul său din reţeaua de socializare.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a avut o discuţie cu purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, despre postările acestuia pe Facebook, prin care l-a informat pe acesta că nu are nevoie „de un Sebastian Lăzăroiu” şi că va trebui, pe viitor, să respecte anumite standarde.

„I-am spus domnului Palada în mod direct că nu sunt de acord cu modul în care domnia sa, chiar şi într-un spaţiu cum este Facebook, se exprimă, că nu am nevoie de un Sebastian Lăzăroiu la Guvern şi că urmează să decidă: dacă poate să respecte nişte standarde pe care eu le consider necesare, rămâne la Guvern, iar, dacă vrea să fie Lăzăroiu, atunci nu va lucra pentru mine. Ultimatumuri se dau în alte părţi”, a spus Victor Ponta, luni, la Parlament.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Cod Rutier 2025. Lege pentru posesorii de permis categoria B. Nu mai poți conduce pe șosea
Playtech.ro
Pericolul îngheţului pentru agricultură şi livezi. Pagubele aşteptate după ninsorile şi gerul din aceste zile
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Locul din România, de o frumusețe unică. Ascunde un blestem teribil
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
O româncă din Italia a fost găsită moartă în propria casă. Aceasta și-ar fi pus capăt zilelor: „Grea alegere ai făcut... Ne-ai sfâșiat sufletul!”
Cancan.ro
Celebra brunetă din România a comis-o grav, în public! Și-a ridicat rochia, a arătat tot și apoi...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi de doliu! Am pierdut cel mai mare actor. Nu e cineva în țară să nu-l fi adorat: „Mândrie națională”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Cine este șeful lui George Simion. Șeful AUR face doar ce i se spune!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cu ce pensie ieşi după 40 de ani de muncă? Factorii care stau la baza calculelor